Doi bărbaţi dintre cele patru persoane arestate, miercuri, pentru proxenetism figurează cu antecedente penale, unul dintre aceştia având o condamnare anterioară pentru o faptă similară, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Radu Năstac.
Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, unul dintre aceştia, un bărbat de 36 de ani, ar fi câştigat sume consistente de bani de pe urma unei femei, concubina sa, pentru care ar fi plătit anunţurile de promovare a serviciilor sexuale pe o platformă online, ar fi închiriat locuinţele în care practica prostituţia pe raza municipiului Braşov şi a judeţului Sibiu, ar fi supravegheat imobilele, atât din interiorul acestora, cât şi din exterior, oferindu-i un confort psihic şi un sentiment de securitate în ipoteza în care ar fi apărut un eveniment neprevăzut din partea vreunui client, ar fi asigurat deplasarea acesteia la/de la locaţiile unde practica prostituţia prin intermediul unor societăţi de transport sau cu ajutorul unui alt bărbat.
Acesta, un tânăr de 27 de ani, ar fi câştigat, de asemenea, sume de bani după ce ar fi efectuat acte de înlesnire a prostituţiei practicate de aceeaşi femeie, care constau în transportul ei pe raza judeţului Sibiu şi supravegherea imobilelor în care aceasta se întâlnea cu clienţii.
Pentru înlesnirea practicării prostituţiei de către aceeaşi tânără este cercetată şi a fost arestată şi o femeie de 39 de ani, care ar fi plătit publicarea şi promovarea anunţurilor aferente activităţii de prostituţie, folosind în acest sens cardul său bancar. Conform anchetatorilor, la momentul respectiv tânăra era minoră.
Al patrulea inculpat în acelaşi dosar arestat miercuri este un bărbat de 38 de ani, care ar fi efectuat acte de înlesnire a prostituţiei de către alte două femei. Acesta ar fi postat anunţuri cu caracter erotic pe acelaşi site, prin intermediul cărora se ofereau servicii sexuale contra cost, anunţuri în urma cărora una dintre femei se deplasa la clienţi atât singură, cât şi împreună cu cealaltă persoană şi ar fi asigurat transportul victimelor la/de la locaţiile unde acestea întreţineau acte sexuale.
Patru persoane au fost reţinute şi ulterior arestate preventiv într-un dosar în care se efectuează cercetări privind comiterea infracţiunii de proxenetism şi în care au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare, a anunţat, miercuri, IPJ Braşov.
‘Ca urmare a mandatelor de percheziţie domiciliară puse în executare, la data de 7 martie, de către poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale, în cadrul dosarului penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism, poliţiştii au descoperit şi ridicat mai multe medii de stocare, sisteme informatice, documente, înscrisuri şi sume de bani. În baza materialului probator existent, în cauză au fost continuate cercetările faţă de cinci suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism iar faţă de patru dintre aceştia poliţiştii au dispus măsura reţinerii’, a precizat sursa citată.
Ulterior, cele patru persoane suspecte au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Braşov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în dosarul penal constituit sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a mai precizat sursa citată.