Două sedii ale unor detaşamente aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov vor reabilitate, în vederea asigurării eficienţei energetice a imobilelor, cu fonduri prin PNRR, în valoare totală de peste 11 milioane de lei, a transmis, marţi, ISU Braşov.
Este vorba despre sediul Detaşamentului II din municipiul Braşov şi cel de la Predeal.
Proiectele sunt realizate de Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de Lider de parteneriat şi ISU Braşov, în calitate de membru în cadrul parteneriatului, iar apelul de proiecte este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi finanţat din fonduri europene prin PNRR şi din fonduri naţionale.
Contractul pentru reabilitarea sediului din municipiul Braşov, în valoare de 5.095.404,76 lei cu TVA, din care finanţarea nerambursabilă este în valoare de 4.361.173,52 lei cu TVA, a fost semnat în decembrie 2022 şi are o durată de implementare de 24 de luni.
Prin realizarea investiţiei se estimează reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire cu cel puţin 72%, reducerea consumului de energie primara totală cu 51%, precum şi a emisiilor de CO2 cu peste 60% în comparaţie cu starea de pre-renovare.
Pentru proiectul de renovare a sediului Secţiei din Predeal, contractul, în valoare de 6.006.901,64 lei cu TVA , din care finanţarea nerambursabilă este de 2.498.442,54 lei cu TVA, a fost semnat în februarie 2023. Acesta va fi implementat în 36 de luni de la semnare.
Prin realizarea investiţiei se estimează reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire cu cel puţin 78%, reducerea consumului de energie primară totală cu 61% precum şi a emisiilor de CO2 cu peste 66% în comparaţie cu starea de pre-renovare.