AcasăStiri generaleBraşov: Instanţa a suspendat modificările la Regulamentul parcărilor; acestea se plătesc din...

Braşov: Instanţa a suspendat modificările la Regulamentul parcărilor; acestea se plătesc din nou noaptea şi duminica

Staţionarea în parcările publice din Braşov se va plăti, din nou, 24 de ore din 24, zilnic, o instanţă a Tribunalului Braşov luând decizia suspendării Hotărârii Consiliului Local (CL) de modificare a vechiului regulament de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări.

‘Admite cererea formulată de partea reclamantă SC P&P SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Braşov. Dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr. 692/27.11.2020 pentru modificarea şi completarea HCL nr. 251/2005 republicată privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov, însoţită de Regulamentul de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din Municipiul Braşov (…) până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ fiscal având ca obiect anularea acestui act administrativ în fond’, se arată în soluţie, postată pe portalul instanţelor.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a subliniat că această hotărâre a instanţei nu este definitivă, însă, fiind executorie, trebuie pusă în aplicare.

‘Aşteptăm comunicarea cu motivele luate în considerare pentru această hotărâre. După ce vom primi considerentele, vom decide care sunt paşii următori pe care îi vom urma. Respectăm decizia instanţei, astfel că de astăzi (vineri-n.r.) parcările concesionate de P&P vor funcţiona pe baza vechiului Regulament, respectiv aplicarea taxării pe timp de noapte şi duminica, inclusiv’, a declarat Sorin Toarcea.

Conform modificărilor adoptate la sfârşitul anului trecut de CL Braşov, în parcările publice cu plată exploatate direct, prin delegare de gestiune sau prin concesionare, staţionarea autovehiculelor este permisă numai prin plata tarifului de parcare, care se aplică pentru intervalul orar 8,00-20,00, de luni până sâmbătă, inclusiv.

Prin vechiul regulament, care va fi aplicat din nou, până la o decizie a instanţei de contencios administrativ, taxarea se face în toate zilele săptămânii, inclusiv duminica, 24 de ore din 24 de ore.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks