În groapa de gunoi de la Săcele, unde ajung inclusiv deşeurile colectate în municipiul Braşov, se vor mai putea depune deşeuri timp de 12 ani, au precizat, miercuri, reprezentanţii Fin Eco, firma care gestionează deponeul, într-o întâlnire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ISO MEDIU Braşov, care s-a desfăşurat la Prefectură.
Aceste precizări au venit la solicitarea primarului municipiului Săcele, Virgil Popa, care a solicitat lămuriri atât în privinţa gradului de umplere a depozitului, cât şi prind terenurile pe care urmează să fie operaţionalizate ultimele două celule ale deponeului.
Potrivit reprezentanţilor companiei, depozitul are o capacitate neutilizată disponibilă pentru 12 ani, din care celula 4 – în prezent în exploatare – are o capacitate neutilizată disponibilă pentru 3 ani, respectiv de 599.266 mc, iar celulele 5 şi 6 (cu capacitate de depozitare de 1.720.000 mc) au capacitatea neutilizată disponibilă pentru 9 ani.
Reprezentanţii Fin-Eco au precizat, de asemenea, că pentru celula 4 – singura operabilă, care încă nu este plină, gradul de umplere este de 36,92%, conform măsurătorilor topografice, în timp ce întregul depozit – care are, în total, 6 celule, din care trei sunt pline şi două nu sunt încă operaţionalizate – gradul de umplere, măsurat la 1 decembrie anul trecut, era de 62,52%.
‘Un alt subiect l-a constituit situaţia documentaţiei aferente suprafeţelor pe care urmează a fi operaţionalizate celulele 5 şi 6 ale depozitului de deşeuri, reieşind necesitatea unei întâlniri de clarificare între reprezentanţii SC Fin-Eco SA şi specialiştii Primăriei Săcele, întâlnire care va avea loc în perioada imediat următoare’, se arată într-o informare transmisă de Instituţia Prefectului Braşov.
Conform unor surse oficiale, terenurile pe care ar urma să fie operaţionalizate celulele 5 şi 6 se află în vecinătatea amplasamentului pe care sunt celelalte celule şi aparţin municipalităţii săcelene. Deşi Fin Eco şi-ar fi declarat disponibilitatea de a le achiziţiona, deocamdată nu s-ar fi ajuns la un acord în privinţa tranzacţiei, au menţionat sursele citate. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)