Serviciile profesioniste, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din judeţul Braşov au intervenit, în 2022, în total, la peste 18.000 de evenimente, pe timpul intervenţiilor fiind salvate, respectiv asistate, peste 700 de persoane, reiese din bilanţul de activitate al ISU Braşov pe anul trecut făcut public marţi.
Media intervenţiilor pe zi a fost de 50, aproximativ egală cu cea din anul 2021, faţă de care se înregistrează o uşoară scădere, de la 18.577 de intervenţii la 18.259 în anul 2022.
Faţă de anul precedent, în 2022 a crescut numărul cazurilor de asistenţă medicală de urgenţă şi prim-ajutor, de la 10.322 la 12.235, şi a scăzut cel al intervenţiilor în caz de accidente rutiere – de la 894 la 850 – şi al celor în caz de accident feroviar – de la 9 la 7.
Totodată, anul trecut s-au înregistrat mai multe incendii ca în 2021, numărul intervenţiilor în astfel de situaţii de urgenţă crescând de la 408 la 426, respectiv de la 93, în cazul celor de vegetaţie uscată şi deşeuri, la 339.
‘Gărzile de intervenţie ale subunităţilor inspectoratului au intervenit pentru stingerea a 407 incendii, din care la 98 au participat şi pompierii civili, precum şi la 283 de incendii de vegetaţie şi deşeuri, din care la 51 au intervenit împreună cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit singure la 18 incendii şi la 56 incendii de vegetaţie şi deşeuri, iar un incendiu s-a stins de la sine, înainte de sosirea pompierilor’, se arată în raportul citat.
Pe timpul incendiilor au fost salvate 81 de persoane (77 de adulţi şi 4 copii) şi au fost evacuate 86 de persoane (73 de adulţi şi 13 copii).
‘Din totalul de 426 de incendii (fără a lua în considerare incendiile de vegetaţie uscată şi deşeuri), un procent de 65,6% (278) au izbucnit în mediul urban şi 34,7% (148) în mediul rural, se mai arată în bilanţul ISU Braşov.
Totodată, pe lângă intervenţiile în situaţii de urgenţă, pompierii braşoveni au participat, anul trecut, la 1.124 de acţiuni preventive şi de informare la instituţii, operatori economici şi a populaţiei.
‘Comparativ cu anul trecut, se poate remarca o scădere cu 1,7% a acţiunilor ISU Braşov, datorată în primul rând scăderii considerabile a numărului acţiunilor de intervenţie în contextul COVID-19. Numărul acţiunilor SMURD a crescut cu 4,7%, numărul acţiunilor de intervenţie cu specific de pompieri şi protecţie civilă a scăzut cu 21,4 %, numărul acţiunilor preventive a crescut cu 32,1%, iar numărul deplasărilor fără intervenţie a scăzut cu 30,5%’, se arată în bilanţul ISU Braşov pe 2022.
Numărul de apeluri în situaţii de urgenţă gestionate pe parcursul anului a fost de 44.753 apeluri, media fiind de 123 de apeluri zilnic.
De asemenea, pe parcursul anului, au fost transmise în total un număr de 324 de mesaje RO-ALERT în situaţii reale către diferite zone din judeţ, dintre acestea 308 fiind pentru semnalarea prezenţei unor animale sălbatice în zone populate, 1 mesaj de informare privind un incendiu cu degajări mari de fum şi gaze toxice, 1 mesaj de informare preventivă privind incendiile de vegetaţie uscată, 1 mesaj pentru semnalarea dispariţiei a doi minori din comuna Vama Buzăului şi 13 pentru fenomene meteorologice periculoase imediate.