Orchestra Filarmonicii Braşov va susţine, joi şi vineri, două concerte alături de trupa rock Viţa de Vie, pentru ambele spectacole biletele fiind vândute deja, a anunţat, miercuri, conducerea instituţiei de cultură.
Filarmonica Braşov, dirijată de maestrul Cristian Oroşanu, a mai concertat alături de Viţa de Vie în 2021, în cadrul proiectului Amplify Concerts, însă acesta a fost prezentat spectatorilor numai în variantă online, pe internet.
Acesta a strâns peste 50.000 de vizualizări şi a atras multe recenzii şi comentarii pozitive, a menţionat sursa citată.
Filarmonica Braşov a mai cântat în trecut, în concerte de rock simfonic, cum ar fi Romania Rocks sau concertul caritabil cu formaţia byron, care au fost dirijate de Remus Grama. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)