Un număr de patru ofertanţi au depus documentaţiile în cadrul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor la viitoarea Sală Polivalentă din municipiul Braşov, investiţie derulată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare de peste 280 de milioane de lei, conform unei informări transmisă de Primăria Braşov.
Conform sursei citate, cea mai mare parte a fondurilor sunt asigurate din bugetul de stat, aproximativ 96,5%, cofinanţarea din bugetul local fiind de 3,5%.
‘Urmează etapa de evaluare a documentaţiilor li sperăm ca, în prima parte a anului 2022, să se semneze contractul de lucrări. Faptul că cei de la CNI au stabilit ca şi criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ reprezintă încă o garanţie că viitoarea sală polivalentă va fi un proiect de referinţă pentru oraşul nostru. Avem nevoie de o astfel de sală, care va pune Braşovul pe harta celor mai importante destinaţii din România pentru organizarea de competiţii sportive de nivel european şi internaţional, dar şi pentru organizarea unor evenimente de mare anvergură’, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit sursei citate.
Cei patru ofertanţi sunt: AKTOR S.A., împreună cu Talleres Dizmar – terţ, având ca şi subcontractanţi: Low Voltage; Eplus Oltenia; Kronlift; C.C.S. Engineering; EGAS; Asocierea dintre Construcţii Erbaşu (Leader) şi Bertoni Construct, Transferoviar Grup SA, având ca şi subcontractanţi: Ascensorul Tehnic Service SRL; Sectron Guard, North Star Industrial SERV; Asocierea dintre MIS Grup (Leader) şi Electrogrup, Energosteel ART SRL, împreună cu Yenigun Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi – terţ, având ca şi subcontractanţi: Terratest Geotehnic SA, Loyal Center SRL, Eco Garden Construct SRL; Roland Survey; Saiatest; Generalsting; Dianova Instal; Abcony Serv; Elron Energy CO, KONE Ascensorul SA şi Asocierea dintre Terra Gaz Construct (Leader) şi PAB Romania,Drum Concept,SC Danube Total Grup SRL, având ca şi subcontractanţi: Avitech CO, Amteh International SRL, Climatec SRL, KONE Ascensorul SA.
Conform procedurii de achiziţie, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preş, în cadrul căruia componenta tehnică reprezintă 30%, iar cea financiară – 70%, a menţionat sursa citată.
Potrivit proiectului tehnic, noua sală polivalentă va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condiţiile unei utilizări flexibile, fiind destinată competiţiilor sportive, concertelor, conferinţelor, congreselor, activităţilor culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea la standarde naţionale şi internaţionale şi să asigure organizarea unei mari varietăţi de competiţii sportive.
În cadrul Sălii Polivalente se va realiza şi o sală de încălzire, care este, de asemenea, dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)