Zeci de persoane au fost înşelate pe un site fictiv de comercializare online, patru bănuiţi că ar fi comise aceste infracţiuni informatice, din Bucureşti, fiind în vizorul poliţiştilor, care efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis de poliţiştii braşoveni.
Conform unui comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii a 31 de infracţiuni de fals informatic, 18 infracţiuni de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi 13 tentative la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
‘Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că mai multe persoane, utilizând cartele telefonice prepay, ar fi contactat, prin intermediul unei reţele de socializare, diferite persoane, care ar fi postat, pe un site de comercializare online, anunţuri privind vânzarea unor produse. Ulterior, sub pretextul că ar dori achiziţionarea acelor bunuri, cei în cauză ar fi comunicat vânzătorilor faptul că vor achita online contravaloarea produselor, sens în care ar fi trimis persoanelor vătămate link-uri către o pagină web, care reprezenta, în fapt, o copie fidelă a unui site de comercializare online şi le-ar fi solicitat acestora introducerea datelor aferente unui card bancar, unde ar fi trebuit efectuată plata’, a precizat IPJ Braşov.
Potrivit sursei citate, copia site-ului de comercializare online ar fi folosită pentru a obţine datele de identificare ale cardurilor bancare ale vânzătorilor, ulterior datele fiind utilizate pentru realizarea unor tranzacţii neautorizate la diferiţi comercianţi online sau în aplicaţii de transfer bani.
În cadrul dosarului, poliţiştii braşoveni de Investigaţii Criminale, împreună cu colegi din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate -I.G.P.R., din Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Secţia 6 Poliţie şi din Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat patru percheziţii domiciliare în Bucureşti, la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor cercetate.
De la domiciliile respective au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, 15.000 de cartele prepay, sigilate şi utilizate, precum şi alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IGPR-Direcţia Operaţiuni Speciale şi Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor.