Peste 50 de utilaje ale firmei care asigură deszăpezirea în municipiul Braşov au acţionat, în primele ore ale dimineţii de luni, pe străzile din oraş şi din staţiunea Poiana Braşov, împrăştiind aproximativ 320 de tone de material antiderapant, astfel încât, în pofida ninsorii abundente, carosabilul să fie ‘negru’, a informat Primăria Braşov.
‘În această dimineaţă, începând cu ora 4,00, 53 de utilaje ale firmei de deszăpezire, Comprest, au acţionat pe străzile Braşovului şi din Poiana Braşov, astfel încât circulaţia, în această dimineaţă, se desfăşoară în condiţii bune. După ce a început ninsoarea mai abundent, aproximativ ora 5,30, activitatea de deszăpezire a vizat străzile principale, după care s-a intrat pe cele secundare şi cele din interiorul cartierelor’, a precizat sursa citată.
Din totalul de 53 de utilaje cu care s-a acţionat, 5 au deszăpezit străzile din Poiana Braşov, iar alte două, drumul spre staţiune.
În urma reaprovizionării, stocul de material antiderapant al municipalităţii este de aproximativ 2.600 de tone. Conform sursei citate, săptămânal se achiziţionează material antiderapant, astfel încât stocurile să fie suficiente, indiferent de cantităţile de zăpadă căzute.
În acelaşi timp, centura ocolitoare a municipiului Braşov (VOB) a fost deszăpezită de utilaje ale Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
Totodată, Secţia Braşov a Regionalei a acţionat şi pe alte tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi din judeţ – A3, DN 1, DN 1A, DN 1E, DN 1S, DN 10, DN 11, DN 13, DN 13E, DN 73, DN 73A, DN 73B, DN 73F, DN 73G.
Drumarii braşoveni au acţionat cu un număr total de 37 autoutilaje, care au răspândit 198 tone material antiderapant.
Deszăpezirea drumurilor judeţene este asigurată de două firme, desemnate în urma procedurilor de achiziţie a acestui serviciu, de către Consiliul Judeţean Braşov, SC Morani şi SC Diferit AG.