Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, a discutat, miercuri, cu administratorii spaţiilor comerciale de mare suprafaţă din judeţ, precum şi cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, privind măsurile de reducere a aglomeraţiei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
Conform unei informări transmisă de Instituţia Prefectului, s-a discutat despre necesitatea acordării unei atenţii sporite organizării activităţii în aceste spaţii comerciale, astfel încât să se respecte măsurile de protecţie sanitară a personalului şi a clienţilor, reducerii aglomeraţiei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, precum şi a supravegherii cu rigurozitate a respectării acestor măsuri, stabilite prin actele normative în vigoare şi prin regulamentele interne ale societăţilor comerciale de profil.
‘De asemenea, administratorilor de spaţii comerciale de mare suprafaţă li s-a recomandat să stabilească şi alte măsuri specifice care, pe lângă respectarea celor impuse de actele normative în vigoare, să aducă un plus de siguranţă şi securitate sanitară atât cumpărătorilor, cât şi propriilor angajaţi’, a precizat sursa citată.
Discuţia a avut loc în sistem de videoconferinţă, prin intermediul unei platforme digitale.