Primăria Braşov a amenajat, într-un sediu al Direcţiei de Asistenţă Socială, un punct de recoltare pentru testarea COVID-19, care va deveni funcţional de săptămâna viitoare, iar aproximativ 50 de angajaţi ai cabinetelor şcolare vor efectua anchete epidemiologice pentru a sprijini personalul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Flavia Boghiu. Conform acesteia, noul centru de recoltare a fost amenajat în baza de tratament a DAS (din cartierul Noua) şi va funcţiona cu personal al cabinetelor medicale şcolare, respectiv, pentru început, pe o singură tură, un medic şi trei asistente. Viceprimarul braşovean a precizat că la acest centru de recoltări solicitările pentru programări vor fi efectuate de medicii de familie, cărora cei care prezintă simptome vor trebui să se adreseze în prealabil. Totodată, o altă măsură dispusă de Primărie a fost înfiinţarea unui call center în care vor activa cei 50 de angajaţi ai cabinetelor şcolare, care şi-au început deja activitatea marţi, sprijinind personalul DSP Braşov. În ce priveşte căminul de bătrâni din coordonarea DAS, viceprimarul a menţionat că, în cazul în care numărul de angajaţi infectaţi va creşte, se va relua modalitatea de lucru de ture de câte două săptămâni cu două pauză, existând condiţiile necesare de cazare a personalului. De asemenea, Primăria a suplimentat numărul de locuri pentru persoane fără adăpost, estimând o creştere a necesarului din acest punct de vedere în sezonul rece şi a amenajat două centre de triere şi carantină. Totodată, potrivit lui Boghiu, au fost demarate discuţii cu mediul privat, pentru ca, în cazul în care va fi nevoie, să pună la dispoziţii spaţii pentru cazarea acestor persoane, cum s-a întâmplat şi în primăvară. Nu în ultimul rând, Boghiu a arătat că, începând de luni, angajaţii Primăriei şi ai instituţiilor subordonate, care prezintă simptome de infectare cu COVID-19 vor fi testaţi antigen în cabinetul amenajat în instituţie, menţionând că achiziţia testelor este în curs. Directorul DSP Braşov, dr. Andrea Neculau, a declarat, la rândul său, că înfiinţarea noului centru de recoltare este binevenită, deoarece, în prezent, în întregul judeţ există 7 astfel de cabinete, dintre care 2 în municipiul reşedinţă. Dr. Neculau a subliniat că aceste centre sunt destinate, în prezent, persoanelor deplasabile, care au posibilitatea să ajungă la testare cu mijloace de transport proprii, şi numai la recomandarea medicului de familie, în timp ce, pentru restul prezumptivilor pacienţi cu COVID-19, testele se efectuează ‘cu predominanţă’ prin Ambulanţă, DSP Braşov apelând în acest sens la o ambulanţă privată. Conform directorului DSP, capacitatea de testare va creşte, astfel, de săptămâna viitoare cu aproximativ 150 de teste/zi. În ce priveşte sprijinul oferit de către Primărie în realizarea anchetelor epidemiologice, şefa autorităţii sanitare judeţene a menţionat că personalul care efectuează anchetele epidemiologice este de 20 de persoane, însă a fost ‘decimat’ de infectările cu COVID-19, în prezent existând cel puţin 7 persoane confirmate. Potrivit şefei DSP Braşov, instituţia este restantă cu aproximativ 300 de anchete epidemiologice, urmând care, însă, vor fi recuperate, cu sprijinul oferit de Primărie, în următoarele zile. Directorul DAS Braşov, Mariana Topoliceanu a precizat, în ce priveşte situaţia de la căminul de bătrâni, că, în prezent, 7 angajaţi sunt confirmaţi cu COVID-19, însă este probabil ca numărul lor să crească, în urma efectuării testelor recoltate miercuri. În ce priveşte beneficiarii centrului de îngrijire, Topoliceanu a menţionat că nu există niciun caz de COVID-19, singurul astfel de pacient, care a fost deja spitalizat, depăşind perioada în care putea fi contagios, de 28 de zile.