Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov, subprefectul Lucian Pătraşcu, i-a solicitat marţi, într-o conferinţă de presă, primarului Allen Coliban (USR) să dea explicaţii publice în cazul fostului director al societăţii RIAL, din subordinea Primăriei, Doru Constantin, care a câştigat în instanţă salariile pe aproape un an, după ce a fost concediat ilegal.
Pătraşcu i-a cerut lui Coliban să ‘le explice braşovenilor pe Facebook’ cum din bani publici ‘se vor plăti salarii unui director care a fost dat afară ilegal’, din cauza ‘incompetenţei administrative’.
Conform liderului PSD Braşov, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov i-a dat dreptate fostului director al RIAL Doru Constantin, printr-o decizie definitivă, în disputa cu societatea RIAL, obligând-o să-i achite remuneraţia fixă cuvenită până la sfârşitul mandatului, ‘adică undeva la peste 9 luni, de la data încetării contractului’.
‘Fostul director de la RIAL a câştigat la Curtea de Arbitraj şi va trebui să primească despăgubiri. Cine va plăti pentru managementul defectuos al administraţiei USR? Domnule Allen Coliban, aţi minţit în legătură cu situaţia de la societatea RIAL Braşov. (…) Domnule primar, explicaţi-le, acum, braşovenilor, pe Facebook, cum din bani publici se vor plăti salarii unui director care a fost dat afară ilegal. Totul din cauza incompetenţei administrative. Aţi adus un apropiat USR şi l-aţi instalat director general acuzându-l pe fostul că a prejudiciat societatea. Mai mult decât atât, aţi mai înfiinţat un post de director adjunct, iar în schimb aţi dat afară mai mulţi muncitori’, a afirmat subprefectul.
Totodată, acesta a menţionat că, deşi Consiliul Local a dublat, anul trecut, salariul directorului general şi, de asemenea, a majorat capitalul social al societăţii cu suma de 9,5 milioane de lei, anul acesta RIAL – societatea care administrează fondul imobiliar al municipiului Braşov – a pierdut angajaţi şi figurează cu pierderi semnificative.
‘Acum, în 2022, văd că societatea figurează cu o pierdere de 5 milioane de lei. Cum explicaţi cheltuirea banilor? Acesta este managementul mult promis braşovenilor? Chiar vreţi să îngropaţi de tot societatea RIAL? Cine va plăti pentru acest management defectuos?’, a spus liderul organizaţiei municipale a PSD Braşov.