AcasăStiri generaleBraşov: Scandal într-un centru comercial, aplanat de poliţişti şi jandarmi

Braşov: Scandal într-un centru comercial, aplanat de poliţişti şi jandarmi

Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au intervenit, joi, într-un centru comercial din municipiul Braşov, pentru a aplana un conflict între mai multe persoane, soldat cu rănirea unui bărbat de 60 de ani. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, dispeceratul instituţiei a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că în incinta unei societăţi comerciale are loc o agresiune fizică. ‘Echipe mixte formate din poliţişti şi jandarmi, s-au deplasat la faţa locului pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Din primele cercetări efectuate în cauză a rezultat faptul că mai multe persoane s-ar fi agresat fizic. Un bărbat în vârstă de 60 ani a primit asistenţă medicală la faţa locului, nefiind necesară transportarea acestuia la spital’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan. Potrivit sursei citate, poliţiştii au stabilit, ulterior, că în eveniment au fost implicate cinci persoane, între care există relaţii de rudenie, care s-ar fi agresat fizic pe fondul unor neînţelegeri familiale. ‘Precizăm faptul că în altercaţie nu au fost folosite obiecte contondente sau tăietor-înţepătoare, iar integritatea, sănătatea celor din jur nu a fost pusă în niciun moment în pericol. Toate persoanele implicate se află în acest moment în custodia poliţiştilor, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii stări de fapt şi dispunerii măsurilor legale’, a precizat Alina Ivan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks