Unul dintre cele trei autovehicule implicate în accidentul de marţi, de la Bran, transporta combustibil, care s-a scurs pe carosabil, fiind necesară implicarea unor echipaje specializate inclusiv din partea Gărzii de Mediu, conform ISU Braşov.
Potrivit sursei citate, respectivul autovehicul – o autoutilitară – ar fi transportat două recipiente cu câte o tonă de combustibil, care s-au fisurat.
Traficul este, în continuare blocat în zonă, fiind asigurate măsurile necesare la faţa locului, a precizat ISU Braşov.
Un bărbat a decedat şi altul a fost rănit, marţi dimineaţă, într-un accident rutier care s-a produs în staţiunea turistică Bran, în faţa Castelului, pe DN 73, în care au fost implicate două autoturisme şi un autocamion, au informat ISU şi IPJ Braşov.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime, pentru una dintre acestea – unul dintre şoferi – cadrele medicale fiind nevoite să declare decesul.
Cea de-a doua victimă a primit îngrijiri medicale la faţa locului. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)