Domeniul schiabil din Poiana Braşov a a rămas opţiunea preferată a braşovenilor şi turiştilor, confirmarea acestui fapt fiind numărul record de treceri prin turnichete, înregistrat în acest sezon, până în 20 aprilie – peste 2 milioane.
Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, numărul de treceri prin turnichetele din Poiană a fost de 2.008.620, înregistrat în 20 aprilie, cu o săptămână înainte de finalul programat al sezonului.
Spre deosebire de alţi ani, cele mai bune luni în această privinţă au fost februarie – cu 714.815 treceri, urmată de martie, cu 581.844 de treceri.
În continuare se schiază în condiţii bune, de primăvară, însă doar pe pârtiile din partea superioară a masivului: Doamnei, Ruia – cu excepţia zonei dintre gondolă şi Drumul Roşu, Lupului, Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia.
‘Deşi pârtiile Sulinar, Subteleferic şi Drumul Roşu, până la intersecţia cu breteaua care coboară spre pârtia Bradul, sunt în condiţii bune, le recomandăm schiorilor să utilizeze, la coborârea în staţiune, telegondola, pentru a nu fi nevoiţi ca pe ultima parte să coboare fără schiuri, ultima parte a pârtiilor Drumul Roşu şi Subteleferic fiind fără zăpadă. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile deschise schiului are între 20 şi 35 de cm. (…) Având în vedere consistenţa zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei şi de la zonele umbrite, unde este dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea şi solicitând articulaţiile picioarelor – Serviciul Salvamont vă recomandă să schiaţi cu viteză redusă, să fiţi pregătiţi să fiţi supuşi unui alt regim de alunecare odată cu ieşirea în zonele însorite şi să nu bruscaţi schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii’, a precizat reprezentantul Primăriei Braşov.