Sezonul de schi se va prelungi în Poiana Braşov până în data de 25 aprilie, astfel că iubitorii sporturilor de iarnă vor putea profita de vacanţa elevilor, care începe în 15 aprilie, şi de perioada sărbătorilor de Paşti.
Conform unei informări transmisă de Primăria Braşov, în weekendul următor, împreună cu Ana Teleferic, societatea care operează instalaţiile pe cablu, va continua testarea impactului extinderii programului de schi după ora 16,00.
În urma discuţiilor dintre cei doi deţinători de sisteme de transport pe cablu, municipalitatea braşoveană şi Ana Teleferic, programul de funcţionare al telegondolei şi al telescaunului Ruia va fi, vineri şi sâmbătă (15 şi 16 aprilie) până la ora 18,00, adică cu două ore în plus faţă de programul normal.
În prezent se schiază în condiţii bune pe pârtiile Doamnei, Ruia – cu excepţia zonei dintre gondolă şi Drumul Roşu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia.
Stratul de zăpadă bătută are 40 de centimetri pe pârtiile din partea superioară, iar în partea inferioară, între 20 şi 30 de centimetri.
A fost reamenajată şi pârtia Bradul, astfel încât să fie pregătită pentru cei care vor veni în vacanţa de primăvară şi vor să înveţe să schieze.
Au rămas închise, în continuare, zone din anumite pârtii, din cauza faptului că nu mai asigurau condiţii optime de schi: Lupului inferior, zona din Ruia cuprinsă între gondolă şi Drumul Roşu, pârtia 3 D, Drumul albastru şi Zidul mic.
Având în vedere că pe pârtia Lupului superior se desfăşoară Cupa Salvamont, joi, între orele 10,00 – 12,00, zona dintre staţia superioară a telescaunului Ruia şi cabana Postăvarul va fi închisă. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)