Sindicaliştii braşoveni au solicitat marţi, în cadrul şedinţei de Dialog Social desfăşurată la Prefectură, să nu se introducă obligativitatea ‘certificatului verde’ COVID-19 la locul de muncă şi suportarea de către angajator a cheltuielilor legate de testare.
Conform unui comunicat transmis, marţi, de Instituţia Prefectului Braşov, au participat reprezentanţi ai CNSRL Frăţia Braşov, la a căror solicitare a fost convocată şedinţa, şi ai Medisan-Sanitas Braşov.
‘Subiectul principal al şedinţei a fost eventualitatea introducerii obligatorii a ‘certificatului verde’ la locul de muncă, liderii sindicali prezenţi solicitând respingerea unei asemenea măsuri. O altă problemă, ridicată de reprezentanta angajaţilor Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov (reprezentantul sindicatului-n.r.), a fost cea a suportării de către angajaţi a cheltuielilor legate de testarea periodică, sursa citată afirmând că, potrivit Legii privind sănătatea şi securitatea în muncă, angajatorul este cel care ‘are obligaţia să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor”, a precizat sursa citată.
Conform acesteia, prefectul Mihai Cătălin Văsii le-a transmis sindicaliştilor că soluţionarea solicitărilor sindicale excede sfera de competenţă a Instituţiei Prefectului şi a Comisiei Judeţene de Dialog Social, astfel încât acestea vor fi transmise Guvernului şi Parlamentului României. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)