AcasăStiri generaleBraşov: Studenţii UniTBv reprezintă România, alături de alţi artişti, la Expo Dubai

Braşov: Studenţii UniTBv reprezintă România, alături de alţi artişti, la Expo Dubai

Peste 50 de studenţi ai Universităţii Transilvania din Braşov (UniTBv) reprezintă România, alături de alţi artişti, la Expoziţia Mondială ‘Expo Dubai 2020’, cel mai mare eveniment de acest gen din lume.

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, în perioada octombrie 2021 – martie 2022, când se desfăşoară, la Dubai, ‘Expoziţia Mondială’, studenţii braşoveni au susţinut şi vor susţine concerte şi reprezentaţii folclorice, ateliere de meşteşugărit, şi prezentări ale tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.

Până acum, la standul României de la Expo Dubai 2020, studenţii Facultăţii de Muzică au susţinut concerte din repertoriul clasic românesc şi internaţional. Reprezentaţiile au fost susţinute la pian, vioară, violă, flaut, chitară, clarinet şi nai. Pe scena pavilionului României a urcat şi ansamblul folcloric al Universităţii Transilvania, format din studenţi braşoveni care au prezentat suite din dansurile tradiţionale româneşti.

Alături de momentele artistice, studenţii Universităţii Transilvania susţin şi ateliere de meşteşugărit, demonstraţii de sculptură şi gravură în lemn, ori de cusături şi împletituri tradiţionale.

Expoziţia mondială se desfăşoară o dată la cinci ani, timp de 6 luni. Până acum, pavilionul României, amenajat şi susţinut de Ministerul Afacerilor Externe, a fost vizitat de peste 200.000 de persoane şi a găzduit peste 200 de momente muzicale susţinute de artişti români.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks