Măştile de protecţie destinate familiilor defavorizate din municipiul Braşov, achiziţionate de Guvern, au fost ridicate de mai puţin de 20% din beneficiari, a anunţat conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială, care a precizat că angajaţii instituţiei se vor deplasa pe teren pentru a le împărţi. ‘Întrucât măştile de protecţie destinate familiilor şi persoanelor defavorizate distribuite în baza OUG nr. 78/2020 au fost ridicate de 19% (nici măcar 20%) dintre potenţialii beneficiari şi pentru că ne dorim ca aceste măşti să ajungă la fiecare dintre persoanele îndreptăţite, astăzi (luni-n.r.) angajaţii DAS Braşov s-au deplasat pe teren pentru distribuirea lor. (…) Echipele DAS au distribuit măşti în cartierul Astra, iar astăzi sunt vizate zonele Griviţei, Noua, Hărmanului şi Valea Cetăţii’, se arată într-un comunicat transmis luni, de DAS Braşov. Conform sursei citate, în teren se află 25 de echipe formate din câte doi reprezentanţi DAS. Beneficiari acestor măşti au avut termen legal pentru a le ridica în perioada 10-14 septembrie. Se acordă un număr de 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană, aferente unei perioade de 2 luni, pe baza documentelor doveditoare (act identitate, cupon pensie, certificat de handicap). AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)