Un tânăr din Braşov este cercetat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere după ce a fost filmat în timp ce se afla urcat pe o autospecială de poliţie, parcată într-un complex studenţesc, imagini care au fost postate pe Facebook.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov a anunţat, vineri, că s-a autosesizat în urma apariţiei acestor imagini şi a deschis dosar penal.
‘Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul Centrul Universitar s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ‘tulburarea ordinii şi liniştii publice’ şi ‘distrugerea’, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor’, a transmis IPJ Braşov.
Imaginile cu tânărul care se urcă, în ritm de manele, pe tavanul maşinii de Poliţie au fost postate în grupul comunitar ‘Atenţie Poliţia Braşov’ de pe Facebook, cu comentariul: ‘Revenim în curând cu partea a doua’.
Incidentul vine la câteva luni după ce, în ianuarie, un alt tânăr s-a filmat la volanul unei autospeciale a Poliţiei din Predeal, prefăcându-se că este poliţist, imagini pe care ulterior le-a postat pe Tik Tok. După ce a fost identificat, tânărul de 19 ani, din Ilfov, a fost reţinut de poliţişti.