AcasăStiri generaleBraşov: Trei incendii în trei ore în localităţi din jumătatea de nord...

Braşov: Trei incendii în trei ore în localităţi din jumătatea de nord a judeţului

Trei incendii au avut loc, luni după-amiază, în decurs de trei ore, în trei localităţi din jumătatea de nord a judeţului Braşov, care se confruntă cu ploi şi vijelii. Niciunul dintre acestea nu s-a soldat cu victime, a anunţat ISU Braşov.

Conform sursei citate, primul incendiu a fost anunţat în jurul orei 16.00, în localitatea Ohaba, unde a luat foc o şură.

S-a intervenit cu 3 autospeciale cu apă şi spumă, dintre care una aparţinând pompierilor voluntari din Şinca.

Cel de-al doilea incendiu, tot la o şură, a avut loc în jurul orei 17.00 în localitatea Viştea de Sus, unde focul a fost stins cu două autospeciale de stingere.

În jurul orei 18.00, o a treia şură a luat foc în localitatea Dăişoara.

Pentru stingerea acestui incendiu acţionează pompieri cu 5 autospeciale de stingere, două de la Punctul de lucru Homorod al ISU Braşov, două de la SVSU Hoghiz şi una de la pompierii voluntari din Rupea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks