Ultimul eveniment organizat de Primăria Braşov în acest an în Curtea Cetăţii şi al treilea major de la reintrarea monumentului istoric în patrimoniul municipalităţii braşovene va fi unul de promovare a unui brand american care produce maşini electrice.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu o asociaţie a proprietarilor deţinători a unor maşini electrice fabricate sub acest brand şi de reprezentanţa în România a companiei mamă din SUA.
‘Asociaţia T.H.O.R, Primăria Braşov şi Tesla România vă invită vineri, 8 decembrie, între orele 10,00 şi 16,00, la Cetăţuia Braşovului, la un eveniment de promovare a eco-mobilităţii şi a soluţiilor de reducere a emisiilor de carbon, în cadrul căruia va fi prezentat şi noul model Tesla 3 Highland, alături de alte câteva zeci de maşini Tesla de diferite modele. La eveniment va fi prezent şi primarul Allen Coliban, începând cu ora 11,00’, a anunţat, miercuri, Primăria Braşov.
Asociaţia T.H.O.R. este un ONG fondat de câţiva posesori braşoveni de autovehicule electrice fabricate sub brandul american şi, conform propriului site, astăzi deţine ‘20% din proprietarii Tesla din România’. Asociaţia are ca scop ‘promovarea soluţiilor sustenabile de mobilitate, reducerea emisiilor de carbon şi promovarea soluţiilor ecologice de producere a energiei’.
Potrivit Primăriei, Braşovul este unul dintre oraşele câştigătoare ale competiţiei de vară organizată de compania americană care produce acest brand de autovehicule electrice pentru amplasarea unui supercharger, alături de Szolnok, Fuzesabony şi Nyíregyháza din Ungaria şi Thessaloniki din Grecia.
Cetatea Braşovului a fost redeschisă publicului, pentru prima dată după ce a fost recâştigată de Primărie, cu prilejul ediţiei de anul acesta a Forumului Oraşelor Verzi, care a avut loc în septembrie. Până la finalizarea lucrărilor de punere în siguranţă şi restaurare, monumentul istoric va fi închis publicului, acesta având acces numai în curte. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)