Piaţa Sfatului din Braşov va fi, în acest weekend, scena FILAfest, un eveniment aflat la prima ediţie, care îşi propune să atragă publicul tânăr către muzica clasică.
Timp de trei zile, de vineri şi până duminică, FILAfest va aduce pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov, trei stiluri muzicale diferite – muzică de film, fusion folcloric şi rock simfonic, în trei concerte de excepţie, susţinute de trei filarmonici şi invitaţii acestora: cea Piteşti, cea din Râmnicu Vâlcea, alături de Corul Euphonia, şi Filarmonica ‘Paul Constantinescu’ din Ploieşti, alături de Trupa Pasărea Rock.
Concertele vor fi dirijate de Codruţ Scurtu şi Alexandru Ilie şi vor fi acompaniate de un show de lumini şi grafică video.
‘FILAfest se adresează, în mod special, tinerilor de până în 35 de ani, cu obiectivul principal de a promova muzica simfonică în rândul publicului tânăr, de a dezvolta aprecierea moştenirii culturale şi artistice universale, dar şi de a creşte gradul de educaţie prin cultură. Este marea mea dorinţa, dar şi scopul FILAfest, să dezvoltăm înţelegerea cuprinzătoare a muzicii simfonice ca fenomen contemporan cultural în rândul publicului tânăr prin organizarea de concerte simfonice interpretate de către filarmonicile din ţară şi concepute într-o manieră uşor de înţeles de către publicul ce este mai puţin familiarizat cu muzica clasică. Pentru atragerea publicului tânăr, la prima ediţie FILAfest, am ales să abordăm stiluri muzicale alternative faţă de cel clasic cu care este deja obişnuit publicul, atunci când vine vorba despre orchestre simfonice’, a declarat, conform unui comunicat remis luni, de organizatori, dirijorul Alexandru Ilie.
Prima seară de festival, vineri, 23 septembrie, propune publicului un concert dedicat muzicii de film, în interpretarea Filarmonicii din Piteşti, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie.
Sâmbătă, 24 septembrie, în cea de-a doua seară de festival, publicul se va putea bucura de fusion folcloric, în cadrul unui concert în interpretarea Corului ‘Euphonia’ al Filarmonicii Râmnicu Vâlcea, acompaniat de grupul instrumental al acesteia, sub bagheta dirijorului Codruţ Scurtu.
Ultima seară de festival, duminică, 25 septembrie, va aduce pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov Trupa Pasărea Rock, care, alături de Filarmonica ‘Paul Constantinescu’ Ploieşti, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie, vor susţine un concert de rock simfonic.
Toate cele trei concerte vor avea loc de la ora 19,00.