Acasă93Braşov: Un nou protest al angajaţilor de la fabrica de tehnică militară...

Braşov: Un nou protest al angajaţilor de la fabrica de tehnică militară Carfil

Un nou protest a avut loc, miercuri, la sediul societăţii Carfil SA din Braşov, subsidiară a Companiei Naţionale Romarm, fiind a doua astfel de acţiuni din ultimele patru săptămâni, principala nemulţumire a angajaţilor fiind legată de scăderea veniturilor ca urmare a intrării în vigoare a ‘ordonanţei austerităţii’.

Angajaţii societăţii au oprit lucrul pentru câteva ore în cursul dimineţii, solicitând plata orelor suplimentare.

‘Legea, aplicată la societăţile comerciale cu capital majoritar/integral de stat, din industria de apărare, conduce la scăderea veniturilor la bugetul de stat. Memorandumul iniţiat de Ministerul Economiei şi aprobat de Guvern, prin care se acordă o scutire societăţilor din industria de apărare de la aplicarea Legii 296/2023, scuteşte doar tichetele de masă şi ajutoarele sociale acordate angajaţilor. Cele două excepţii, nu ajută societatea comercială, în prezent, fiind mai multă nevoie de creşterea numărului de angajaţi, de menţinerea plăţii orelor suplimentare şi de acordarea de bonusuri salariale – având în vedere că numărul de comenzi a crescut semnificativ. Indiferenţă faţă de aceste aspecte va face imposibilă onorarea comenzilor preluate de SC Carfil SA. Numărul comenzilor este mai mare, lucru care face ca volumul de muncă să crească şi mai mult, iar angajaţii nu vor mai face ore suplimentare’, se arată într-un document al Blocului Naţional Sindical.

Potrivit sursei citate, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în calitatea sa, trebuia să înainteze Guvernului un memorandum care să ajute societatea comercială, nu să solicite măsuri sociale.

De asemenea, reprezentanţii salariaţilor protestatari au afirmat că nu e normal să se acorde ajutoare sociale pentru angajaţi, în condiţiile în care fabrica are mai multe comenzi de onorat, iar în condiţiile actuale de pe piaţa de armament priorităţile ar trebui să fie angajarea de personal şi plata de ore suplimentare.

‘Avem nişte drepturi în CCM pe care nu vrem să ni se taie. (…) La minutul acesta, nu avem nicio problemă cu conducerea societăţii, dar dacă ea vrea să nu pună frână, o să avem şi cu ea’, au susţinut, miercuri, reprezentanţii protestarilor.

După reorganizarea de anul trecut, Carfil s-a axat pe fabricarea de noi produse militare şi sisteme de armament moderne, conform cu standardele NATO, şi a făcut noi angajări, personalul fabricii ajungând de la 475 la aproape 600 de persoane. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks