Un număr de 500 de studenţi internaţionali, din 84 de ţări din întreaga lume, studiază, în anul universitar 2023-2024, la Universitatea Transilvania din Braşov.
Conform unui comunicat remis, miercuri, de instituţia de învăţământ superior, acestora li se adaugă alţi 90 de tineri, care, în primul semestru, au ales UNITBV ca destinaţie pentru o mobilitate de studii în cadrul programului Erasmus+.
Instituţia atrage la studii tineri performanţi din afara spaţiului european, prin programul de burse Transilvania Academica Scholarship, pe care îl finanţează în integralitate, unii dintre bursieri alegând să îşi continue studiile doctorale tot la UNITBV.
Aceştia formează, în timp, un grup de ‘ambasadori’ care contribuie la creşterea vizibilităţii sale la nivel internaţional
‘În ultimii ani, Universitatea Transilvania din Braşov a înţeles că internaţionalizarea reprezintă un instrument strategic de creştere a calităţii proceselor academice, precum şi a vizibilităţii, implementând gradual o strategie de dezvoltare a dimensiunii sale internaţionale. Rezultatele nu au întârziat să apară: doar în ultimii 4 ani numărul studenţilor internaţionali a crescut cu peste 50%. Una din căile semnificative de promovare pe plan internaţional a reprezentat-o intensificarea colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu misiunile diplomatice ale României în străinătate, pentru dezvoltarea unor proiecte comune educaţionale, de cercetare sau de asistenţă tehnică, de promovare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti. Această colaborare a stat la baza unei strategii coerente de atragere a studenţilor internaţionali din ţările în curs de dezvoltare, ce şi-a dovedit pe deplin viabilitatea’, se arată în comunicatul citat.
În vederea creşterii calităţii actului educaţional a fost stimulată participarea în mobilităţi şi cooperări internaţionale, atât în cadrul programului Erasmus+ (circa 200 de mobilităţi anual) cât şi în cadrul altor programe şi proiecte internaţionale şi naţionale. În plus, universitatea a pus la dispoziţia fiecărui cadru didactic fonduri anuale în valoare de 1000 de euro pentru deplasarea acestora la evenimente internaţionale de educaţie, ştiinţifice sau în interesul învăţământului.
Cea mai recentă recunoaştere a eforturilor Universităţii Transilvania din Braşov în direcţia internaţionalizării o constituie intrarea ca membru cu drepturi depline în alianţa de universităţi europene UNITA, alături de alte 9 universităţi de prestigiu din Italia, Franţa, Spania, Portugalia şi România, a precizat, în comunicatul citat, conducerea universităţii braşovene.