AcasăStiri generaleBraşov: Un tânăr de 19 ani a murit şi trei persoane au...

Braşov: Un tânăr de 19 ani a murit şi trei persoane au fost rănite grav într-un accident la intrare în Bran

Un tânăr de 19 ani a murit şi alte trei persoane au fost rănite grav după ce două maşini au intrat în coliziune pe DN 73, în localitatea Tohanul Nou, în apropiere de intrarea în Bran, au informat, joi, ISU şi IPJ Braşov.

Conform ISU Braşov, la sosirea echipajelor de salvatori la faţa locului, cele patru persoane erau încarcerate, două dintre acestea fiind inconştiente, însă prezentând semne vitale.

Din nefericire, una dintre victime, tânărul de 19 ani, a decedat, iar celelalte trei persoane – două femei şi un bărbat – au fost intubate şi transportate în stare foarte gravă la spital de către elicopterul SMURD, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a SAJ Braşov.

Potrivit IPJ Braşov, la faţa locului sunt prezente echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic şi se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Din cauza poziţiei celor două vehicule pe carosabil, circulaţia rutieră în zonă a fost blocată pe parcursul cercetărilor la faţa locului şi până la îndepărtarea celor două maşini de pe şosea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks