AcasăStiri generaleBraşov: Universitatea Transilvania, în premieră în Times Higher Education - World University...

Braşov: Universitatea Transilvania, în premieră în Times Higher Education – World University Rankings 2021

Universitatea Transilvania din Braşov a fost inclusă, în premieră, în prestigiosul clasament internaţional Times Higher Education – World University Rankings 2021, a anunţat instituţia braşoveană de învăţământ superior. UniTBv, intrată în clasament pe poziţia 1001+, ocupă locul al treilea în respectivul clasament, în care se regăseşte alături de alte 10 universităţi româneşti din 13 care au fost incluse în acest top. Acest clasament include cele cele mai performante 527 de universităţi din peste 20.000 de instituţii de învăţământ superior din 93 de ţări şi se bazează pe 13 indicatori de performanţă grupaţi în cinci domenii principale: predare, cercetare sau performanţă ştiinţifică (prin volum, venituri şi reputaţie, impactul cercetării (citările), vizibilitate internaţională (prin comunitatea academică, studenţi, cercetare) şi transferul de cunoaştere către industrie/societate. ‘Ne bucură foarte mult această performanţă, care, în urmă cu câţiva ani, părea un obiectiv aproape imposibil de atins. De altfel, în ultima perioadă, universitatea noastră a fost universitatea românească cu cea mai mare creştere a vizibilităţii din perspectiva clasamentelor internaţionale. Meritul este al întregii comunităţi universitare braşovene, iar eforturile noastre de creştere a performanţelor didactice şi în cercetare se vor intensifica în următorii ani’, a declarat rectorul Universităţii Transilvania, prof. dr. ing. Vasile Abrudan. În ultimul an, UniTBv a înregistrat cea mai mare ascensiune a unei universităţi româneşti în clasamentul internaţional Center for World University Rankings (CWUR) precum şi în clasamentul internaţional QS al universităţilor din Europa Emergentă şi Asia Centrală. De asemenea, a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internaţional ‘Shanghai’ pe domenii şi în clasamentul internaţional Times Higher Education – Impact Rankings – locul al treilea în topul universităţilor din România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks