Violoncelistul Mischa Maisky, considerat unul dintre unul dintre cei mai de seamă artişti ai muzicii clasice, este invitatul Filarmonicii Braşov într-un concert simfonic eveniment ce va avea loc în 10 februarie, pe scena Teatrului Dramatic ‘Sică Alexandrescu’ şi nu în sala proprie, pentru a permite unui public mai numeros să participe.
Violoncelistul va interpreta, împreună cu orchestra simfonică, dirijată de maestrul Tiberiu Soare, lucrări de P.I. Ceaikovschi şi M. Bruch, a anunţat, luni, Filarmonica Braşov.
Născut la Riga, Letonia, violoncelistul, supranumit ‘Rostropovici al viitorului’, acum în vârstă de 73 de ani, a debutat, în 1965, cu Filarmonica din Leningrad.
Împreună cu Deutsche Grammophon, a realizat peste 30 de înregistrări cu orchestre precum Filarmonica din Viena şi Berlin, London Symphony, Filarmonica din Israel, Orchestre de Paris, Orpheus und Chamber Orchestra of Europe şi altele.
Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost anul 2000, dedicat în principal unui turneu mondial Bach, care a inclus peste 100 de concerte, artistul fiind un mare admirator al celebrului compozitor. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)