Asociaţia Forums, împreună cu Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, a lansat joi apelul pentru Concursul naţional de benzi desenate, cu tema ‘Welcome to the Balkans!’ (Bine ai venit în Balcani!), care se va desfăşura în cadrul Festivalului Internaţional de Benzi Desenate Istorice Braşov 2022 şi care se adresează tinerilor între 12 şi 17 ani.
Conform organizatorilor, participanţii vor avea ca misiune prezentare istoriei Balcanilor într-o manieră care să constituie o invitaţie la descoperirea calităţilor popoarelor balcanice.
‘Ai auzit de multe ori că a fi ‘balcanic’ nu este tocmai ceva bun? Hai să promovăm unicitatea balcanilor şi să demontăm acest mit. Istoria, mitologia, muzica, bucătăria Balcanilor este plină de exemple pozitive. Descoperă-le, expuneţi viziunea în lucrarea ta şi invită-ne în lumea ta balcanică. Pentru că este un patent balcanic, umorul va fi apreciat’, au transmis, într-un comunicat de presă, organizatorii.
Lucrările pot fi înscrise în concurs până în 7 octombrie.
‘Dacă ai între 12 şi 17 ani, faci bandă desenată şi eşti interesat de istorie, desenează cel puţin o planşă pe subiectul ‘Balcanii în istorie’ şi apoi trimite fotografia planşei, alături de numele tău întreg, vârsta şi un număr de telefon mobil, la adresa , până cel mai târziu pe 7 octombrie. Un juriu format din artişti de bandă desenată va juriza lucrările primite. Dacă te anunţăm că eşti selectat/ă, trimiţi, tu sau un adult apropiat ţie, planşa scanată la o rezoluţie de minimum 300 dpi şi o vei regăsi în expoziţia din cadrul Festivalului Internaţional de Benzi Desenate Istorice Braşov 2022 şi expoziţia Festivalului Balcanic al Tinerilor autori de benzi desenate din Leskovac 2023 (Serbia), cel mai important eveniment anual dedicat tinerilor autori de benzi desenate din ţările balcanice’, au precizat organizatorii.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu sume între 100 şi 500 de lei (3 menţiuni – 100 lei fiecare, Premiul III – 300 lei, Premiul II – 400 lei şi Premiul I – 500 lei).