AcasăStiri generaleBraşov:Colegiul Naţional 'Radu Negru' Făgăraş - primul liceu din judeţ care trece...

Braşov:Colegiul Naţional ‘Radu Negru’ Făgăraş – primul liceu din judeţ care trece la scenariul roşu

Colegiul Naţional ‘Radu Negru’ din municipiul Făgăraş este primul liceu din judeţul Braşov care va funcţiona, în următoarele două săptămâni, după scenariul roşu, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă luând decizia suspendării cursurilor faţă în faţă în cadrul unei şedinţe ce a avut loc joi. ‘Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat astăzi o nouă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea dezbaterii şi votării propunerii Consiliului de Administraţie al Colegiului Naţional ‘Radu Negru’ Făgăraş – propunere avizată favorabil de Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean – de trecere a acestei unităţi de învăţământ în scenariul roşu de funcţionare’, se arată într-un comunicat transmis joi de Instituţia Prefectului Braşov. Conform sursei citate, la respectiva unitate de învăţământ au fost confirmate trei cazuri de COVID-19 în rândul elevilor, alţi 38 de contacţi direcţi ai acestora, tot elevi, aflându-se, în prezent, în carantină la domiciliu. Elevii de la Colegiul Naţional ‘Radu Negru’ Făgăraş vor avea cursuri online o perioadă de 14 zile. Hotărârea CJSU a intrat în vigoare de la data emiterii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks