O petrecere care la care au participat mai mulţi jandarmi braşoveni care nu ar fi respectat normele de protecţie individuală împotriva răspândirii COVID-19 face obiectul verificărilor unei comisii special constituite la nivelul instituţiei pentru a se stabili eventualii vinovaţi şi sancţionarea acestora. Petrecerea în cauză a avut loc pe 28 februarie, cu prilejul pensionării şefului unei subunităţi mobile şi a fost obiectul mai multor imagini care au circulat în spaţiul public. Din aceste imagini reiese că foştii subalterni ai cadrului militar ce a trecut în rezervă l-au aşteptat în faţa unităţii cu şampanie şi confetti şi au pus muzică la boxele din autospeciale. Conducerea Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov a transmis, joi, că, fiind vorba de o posibilă încălcare de către cadre militare, conform normelor legale în vigoare, s-a constituit o comisie care va trebui să stabilească eventualele sancţiuni. ‘În seara zilei de 28 februarie, în jurul orei 23:00, la ieşirea din misiune, efective din cadrul unei subunităţi mobile, pe fondul trecerii în rezervă a şefului ierarhic, i-au adus acestuia mulţumiri pentru activitatea depusă în calitate de militar, fapt materializat prin aclamaţii şi urări. În ce priveşte atitudinea cadrelor militare de a se manifesta fără respectarea măsurilor de protecţie individuală, la nivelul unităţii noastre s-a stabilit o comisie pentru a verifica acest fapt şi pentru a se lua măsurile legale care se impun. (…) Imaginile apărute au contribuit la finalizarea într-un timp scurt a cercetărilor şi luarea măsurilor care se impun’, a transmis purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov, Mihai Preda.