Acasă55Braşov:PSD îl acuză pe primarul Coliban că a vrut să dea un...

Braşov:PSD îl acuză pe primarul Coliban că a vrut să dea un contract de peste 3 milioane de euro prin atribuire directă

PSD Braşov îl acuză pe primarul USR al municipiului reşedinţă, Allen Coliban, că ‘vrea să dea 3 milioane de euro, din banii braşovenilor, prin atribuire directă’, pentru închirierea unui spaţiu, în care ar urma să fiinţeze ‘şcoala buffer’ (şcoala tampon – n.r.).

În respectiva locaţie vor fi relocate unităţile de învăţământ care au nevoie de spaţii în momentul în care clădirile în care funcţionează trebuie evacuate din cauza unor lucrări de reparaţii majore.

Reacţia consilierilor municipali ai PSD Braşov vine în urma unei şedinţe de îndată, în care primarul Coliban a repus pe ordinea zi proiectul realizării ‘şcolii buffer’, dar şi a celui privind acordarea unei mese calde în şcolile din municipiu, pentru ambele consilierii PSD şi PNL votând, în mai multe rânduri, împotrivă.

‘Conform contractelor de execuţie a lucrărilor de reparaţii/reabilitare/ pentru obţinerea de autorizaţii ISU etc., ce se află în derulare, există nişte termene de finalizare a lucrărilor, drept pentru care se cunoştea faptul că acestea nu se vor termina la timp. Domnule Coliban, aţi ştiut că sunt probleme cu sălile de clasă nu de ieri, ci cu luni de zile înainte şi nu aţi făcut nimic! Ba mai mult, aţi adus în faţa Consiliului Local la finalul lunii iulie această problemă, cu o lună de zile înainte de un nou an şcolar! Şi pentru asta nu aţi întreprins niciun fel de demers, nici măcar al dialogului cu toate formaţiunile politice de la masa Consiliului Local pentru a ajunge la un consens. Aţi promis transparenţă în cheltuirea banului public şi ne-aţi arătat din nou cum aţi vrut să forţaţi numai atribuiri directe. Drept pentru care, forma proiectului votată de Consiliul Local elimină potenţialii apropiaţi ai USR care ar fi primit, în mod direct, un contract de închiriere pe 7 ani, pentru o suprafaţă de peste 2.700 metri pătraţi, pe o sumă de peste 3 milioane de euro din bugetul local’, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de PSD Braşov.

Potrivit amendamentelor propuse şi aprobate cu votul majorităţii PNL-PSD din CL Braşov, Primăria Braşov va putea iniţia procedura pentru închirierea unor spaţii pentru relocarea temporară a activităţii şcolare, în suprafaţă medie de 2.750 metri pătraţi, pentru o perioadă de minimum 84 de luni, însă nu prin negociere directă, cum propusese primarul şi nu ‘cu respectarea procedurii interne’, cum prevedea forma iniţială a proiectului de HCL, ci ‘cu respectarea legislaţiei în vigoare’.

Totodată, în şedinţa CL Braşov de marţi, în urma acordului exprimat, prin vot, de consilierii locali, Primăria va putea contracta realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a putea pune în aplicare proiectul ‘Masă de calitate pentru elevii braşoveni’. Acesta va fi plătit la începutul anului din bugetul alocat, în valoare de 2,2 milioane de lei, Agenţiei Metropolitane Braşov, de care aparţine facilitatea unde, conform planurilor Primăriei Braşov, ar urma să funcţioneze cantina care să producă mâncarea pentru elevi.

‘Stimaţi părinţi, cadre didactice şi copii, trebuie să ştiţi că nu de mâine, de lunea viitoare sau într-un timp scurt veţi primi o masă caldă, ci votul nostru a fost dat pentru elaborarea unui studiu care, cu siguranţă, va fi de lungă durată’, a precizat, în comunicatul citat, liderul de grup al consilierilor social-democraţi braşoveni, Alexandra Crivineanu.

Discuţiile pe cele două proiecte s-au desfăşurat, marţi după-amiază, în prezenţa mai multor părinţi, durând mai bine de trei ore, între timp ajungându-se în situaţia ca preşedintele de şedinţă să ameninţe cu chemarea agentului de pază al Primăriei pentru a restabili ordinea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks