O persoană a murit şi alte două au fost rănite miercuri, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR pe DN 13, la ieşire din oraşul Rupea, a informat IPJ Braşov.
În urma impactului au rezultat trei victime, pentru una dintre acestea, respectiv pentru şoferul autoturismului, cadrele medicale sosite la faţa locului declarând decesul. Celelalte două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Conform IPJ Braşov, şoferul TIR-ului nu consumase alcool, rezultatul testului fiind negativ.
Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier, a menţionat sursa citată.
Traficul în zonă este temporar blocat.