AcasăStiri generaleBraşovul a semnat contractul de finanţare pentru realizarea, prin PNRR, a campusului...

Braşovul a semnat contractul de finanţare pentru realizarea, prin PNRR, a campusului pentru învăţământ dual

Contractul de finanţare pentru realizarea unui campus pentru învăţământul dual la Braşov, cu fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de peste 100 de milioane de lei, a fost semnat de reprezentanţii municipalităţii braşovene şi cei ai Ministerului Educaţiei.

Proiectul Braşovului, care are ca obiectiv dezvoltarea învăţământului profesional dual cu rute complete – adică atât liceu, cât şi facultate – pentru calificări solicitate pe piaţa muncii în industria auto şi mecatronică, industria aeronautică, IT, alimentaţie publică şi turism, s-a situat printre primele cinci, ca punctaj, dintre cele 29 de proiecte depuse în această sesiune de finanţare.

Campusul va fi construit pe un teren al municipiului, în suprafaţă de 28.896 metri pătraţi şi va avea un centru educaţional cu săli de clasă şi ateliere, un cămin pentru elevi şi studenţi, cu o capacitate de 400 de locuri, o cantină cu bucătărie proprie şi o sală de sport.

‘Odată cu semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, în valoare de peste 100 de milioane de lei, prin PNRR, putem demara procedurile pentru construirea campusului dedicat învăţământului dual profesional, care va asigura ruta completă de educaţie tehnică. Aşa cum noi am fost primii din ţară care au dezvoltat învăţământul dual, vom fi tot primii care trec la următorul nivel acest tip de educaţie, cea în care absolvenţii de colegii tehnice îşi continuă studiile la facultate, în acelaşi tip de parteneriat administraţie – învăţământ – mediu de afaceri’, a declarat, conform unui comunicat de presă, primarul municipiului Braşov, Allen Coliban.

Valoarea proiectului este de 141.534.676,47 lei, fără TVA, din care valoarea finanţării nerambursabile, asigurată prin PNRR, este de 104.145.220 lei.

Proiectul este derulat de membrii Consorţiului Regional Integrat Pentru Învăţământ Dual Braşov din care fac parte unităţi de învăţământ, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) şi firme braşovene, având ca lider Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks