AcasăStiri generaleBucharest Best Comedy Film - în perioada 20 - 30 octombrie

Bucharest Best Comedy Film – în perioada 20 – 30 octombrie

Bucharest Best Comedy Film, ediţia a V-a, va avea loc în perioada 20 – 30 octombrie, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.

Festivalul cuprinde patru mari secţiuni – filme de comedie în competiţie, Expo Comedy workshop de arta actorului de comedie şi evenimente speciale în hubul de filme şi evenimente din Parcul Drumul Taberei, Amo Lounge.

‘Filmele de comedie sunt cel mai greu de realizat, regizorii lor sunt foarte talentaţi şi au darul de a alege actorii potriviţi pentru aceste filme. De multe ori, acest lucru ni se întâmplă tuturor. Considerăm simple toate lucrurile pe care le iubim, uşor de ajuns la ele. Dar este atât de complicat să înţelegem de ce iubim aceste lucruri. Aşa facem şi cu prietenii noştri sau cu cei pe care îi admirăm. Punem o etichetă pe un om şi nu mai vrem să îi schimbăm imaginea oricâte lucruri ar încerca să facă pentru a fi altfel. Simplu, ca să nu ne complicăm, doar în România este considerat aşa’, a declarat Enea Dabija, director şi fondator Bucharest Best Comedy Film Festival.

Potrivit organizatorilor, toate filmele din festival se văd atât la TV, pe Cinemaraton, cât şi la Amo Lounge, hubul de filme şi evenimente din inima Parcului Drumul Taberei. Filmele sunt promovate printr-o colecţie de emisiuni TV dedicate festivalului şi difuzate la Prima Comedy. Toate filmele sunt producţii româneşti şi internaţionale, cu precădere europene, nu mai vechi de 2021, difuzate în premieră în România – ‘Coco Ferme’ (2023, Canada), ‘A Stasi Comedy’ (2022, Germania), ‘Toilet’ (2021, Italia), ‘Dog Lovers and Other Troubles’ (2022, Cehia), ’70 is just a number’ (2021, Germania), ‘Medias Hermanas’ (2022, Peru) se numără printre titlurile aflate în competiţie.

Juriul festivalului este compus din Irina Margareta Nistor, preşedintă, Gianina Corondan, Ioana Pavelescu, Adrian Păduraru şi Andrei Zincă. Ei vor viziona şi juriza cele 10 filme din competiţie pentru a alege la final marele câştigător al acestei ediţii.

Intrarea la festival la AMO Lounge este liberă. Filmele încep la ora 20,00 şi se vor vedea pe un ecran led de 6×3 metri.

Expo Comedy are loc între 21 şi 30 octombrie la Biblioteca Naţională din Bucureşti. O expoziţie extinsă de caricaturi create de artişti români celebri, de postere de film în care publicul se va întâlni cu lumea Elisabetei Bostan şi a lui Ion Popescu-Gopo la aniversarea Centenarului Gopo. Un eveniment inedit este show-ul de caricaturi cu proiecţie video, comentat chiar de celebrul lor autor, Costel Pătrăşcan. Actorul Horaţiu Mălăele va expune la rândul său numeroase caricaturi în binecunoscutul stil. Scenograful clasicelor comedii ‘Operaţiunea Monstrul’ şi a seriei ‘BD’, Ion Nedelcu, va expune o colecţie de lucrări plastice în premieră pentru România.

Workshopul de arta actorului de comedie se desfăşoară între 23-27 octombrie tot la Biblioteca Naţională din Bucureşti. Acesta va fi susţinut de Ardnt Schwering-Sohnrey şi Nicoleta Petcu, de la Let It Go Acting Studio, cu masterclass-uri predate de regizorul Nae Caranfil, de Horaţiu Mălăele şi de scenarişti şi scenografi români de succes. În acelaşi spaţiu, Gabriele Pinotta (Italia), regizor, scenarist şi actor al filmului ‘Toilet’, aflat în competiţia festivalului, va avea şi un modul special de predat participanţilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks