La solicitarea președintelui Ciolacu, PSD a demarat consultări cu Sindicatele și Patronatele, anunță deputatul PSD Marius Budăi.
„Am susținut permanent că un dialog onest și permanent aduce progres și soluții. Într-o perioadă în care stabilitatea economică este esențială, Partidul Social Democrat a încheiat cu succes o serie de consultări cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor. #PSD a transmis clar reprezentanților Sindicatelor și Patronaltelor că nu susținem creșteri de taxe. În schimb, trebuie să ne concentrăm pe:
– Încurajarea muncii și creșterea productivității;
– Reducerea poverii fiscale pentru salariații cu venituri mici și medii;
– Stimularea investițiilor și activităților economice;
– Întărirea disciplinei fiscale și creșterea conformării contribuabililor.
Aceste discuții fac parte din campania „Ce-ți dorești tu pentru România!”, prin care PSD a ascultat vocea cetățenilor și partenerilor sociali. Propunerile primite vor fi esențiale în elaborarea Programului de guvernare pentru perioada 2025-2028″, a scris Budăi, pe Facebook.
Articolul Budăi, despre consultările PSD cu sindicatele și patronatele: Propunerile primite vor fi esențiale în elaborarea Programului de guvernare pentru perioada 2025-2028 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro