Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că în cazul în care coaliţia de guvernare decide reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale (CAS) cu 5%, măsura va fi pusă în aplicare.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este de acord cu reducerea CAS, Budăi a spus: ‘Dacă decide coaliţia, o punem în aplicare. Nu e o decizie pe care să o ia un ministru sau altul. Să se decidă politic şi vă comunic tot ce trebuie despre ea. Este o chestiune de Cod fiscal însă, iar Codul fiscal nu e la Ministerul Muncii’.
El a adăugat că a văzut că unele sindicate se opun acestei măsuri, dar şi o organizaţie patronală.
‘Am văzut chiar şi o organizaţie patronală care se opune pentru moment acestei măsuri. Sindicatele au dreptate, se adânceşte într-adevăr deficitul, dar să nu panicăm oamenii, nu le scad pensiile. Nu înseamnă că pe viitor vor avea o pensie mai mică cei care contribuie acum’, a menţionat acesta.
Luni, preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirma că încearcă să îi convingă pe partenerii din coaliţia de guvernare să accepte reducerea CAS cu 5%.
‘Sunt mai multe scenarii pe masă. Din punctul nostru de vedere, este măsura care ajută pe toată lumea şi nu discriminează. Eu am văzut tot felul de propuneri care vin pentru un anumit sector sau altul. Nu mi se pare normal. PNL vrea să îi ajute pe toţi românii, pe toţi angajaţii din România, nu doar pe unii sau pe alţii în funcţie de ce ministru are mai multă putere de convingere. (…) Mai sunt şi alte măsuri pe masă. În acelaşi timp, iarăşi nu pot să fiu de acord cu măsuri care cresc veniturile doar în sectorul bugetar, pentru că asta înseamnă implicit taxe mai mari pentru cei din sectorul privat şi nu putem să susţinem aşa ceva’, arăta Cîţu.
Săptămâna trecută, parlamentari liberali au depus un amendament pentru modificarea Codului fiscal, care prevede diminuarea contribuţiei pentru asigurări sociale cu 5%.