Senatorul UDMR Tanczos Barna a afirmat, marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că proiectul bugetului de stat pe 2024 este unul al ‘extremelor’, acesta asigurând, pe de o parte, finanţarea investiţiilor, creşterilor de pensii şi salarii, dar, pe de altă parte, ‘duce mai departe asediul împotriva autorităţilor locale’.
‘Bugetul pe 2024 este un buget al extremelor, un buget care, pe de o parte, fără tăgadă, asigură un buget record pentru investiţii, pentru autostrăzi, de exemplu, un buget care asigură două majorări, practic, de pensii, în 2024, un buget care continuă programele lansate de miniştrii UDMR, un buget care alocă fonduri consistente pentru PNDL, de exemplu, şi un buget care acoperă majorările salariale pentru profesori. În acelaşi timp, însă, este – şi de aceea este un buget al extremelor – acest buget duce mai departe asediul împotriva autorităţilor locale’, a arătat senatorul UDMR.
El a susţinut că există ‘un atac la adresa autorităţilor locale’.
‘Asistăm la un atac fără sfârşit la adresa autorităţilor locale. Au început măsurile prin Ordonanţa de Urgenţă 90, continuă aceste măsuri cu Ordonanţa 115. Au fost limitate cheltuielile autorităţilor publice locale, nu este respectată autonomia locală a autorităţilor publice locale, au fost limitate inclusiv angajările. Este o imixtiune dură în activitatea primăriilor, este de nepermis şi este fără precedent. Şi totul a culminat cu acea intervenţie din Ordonanţa 115 care le-au luat autorităţilor publice locale 12 miliarde de lei’, a arătat Tanczos Barna.
Potrivit senatorului UDMR, acest buget ‘nu ar trebui să ducă ţara în situaţia anilor 2008 – 2009’, când, în an electoral, s-a intrat într-o criză economică.
‘Trebuie să evităm această situaţie’, a subliniat senatorul UDMR, menţionând că anul viitor trebuie să fie în continuare ‘un an la creşterilor şi al susţinerii investiţiilor’.