Operatorii culturali privaţi pot aplica, începând de vineri, pentru obţinerea de finanţări nerambursabile pentru proiecte din 11 categorii de activităţi culturale, suma totală alocată anul acesta pentru acest gen de proiecte, din bugetul local, fiind cea mai mare de până acum, de 5,5 milioane de lei.
Totodată, anul acesta, faţă de ediţiile anterioare ale programului, perioada de timp în care proiectele pot fi implementate este mai lungă.
‘Astăzi (vineri-n.r.) lansăm procedura de selecţie pentru operatorii culturali care vor primi finanţare de la municipiul Braşov pentru evenimentele şi proiectele pe care le desfăşoară în oraş. Anul trecut a fost anul cu cea mai mare efervescenţă culturală. Am avut 50 de proiecte care au primit finanţare, într-un buget total de 5 milioane de lei. Anul acesta nu doar că începem procedura de selecţie mai devreme, astfel că se pot organiza mai multe evenimente şi proiectele pot avea o durată mai îndelungată, dar şi bugetul este mai mare, de 5,5 milioane de lei, alocat pentru proiectele care să aducă valoare culturală municipiului Braşov’, a declarat viceprimarul braşovean Flavia Boghiu.
Şi în acest an, finanţările se vor acorda pe categorii de activităţi culturale, astfel încât concurenţa între proiectele operatorilor culturali să fie doar în cadrul aceleiaşi arii tematice.
Cele 11 categorii sunt: arte vizuale; muzică; teatru; dans; artă digitală şi noile media; educaţie prin cultură; patrimoniu cultural material; patrimoniu imaterial; promovarea culturii scrise; intervenţie culturală; proiecte mari cu caracter repetitiv.
Data limită pentru depunerea propunerilor este 20 martie 2022, ora 14.00.