Dezbaterile din Comisiile reunite de administraţie, care joi au dat aviz pentru bugetele mai multor instituţii, au fost prelungite de un schimb de replici între parlamentarii PSD Gabriela Firea şi Gabriel Mutu şi cei ai PNL şi USR pe tema unor amendamente propuse de social-democraţi la bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, respinse în final la vot. Discuţiile în contradictoriu au început încă de la procedură, social-democraţii fiind nemulţumiţi de faptul că Angelica Fădor, vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie din Camera Deputaţilor, a propus votarea amendamentelor în bloc, propunere acceptată de comisie, ceea ce i-a nemulţumit pe senatorii PSD Gabriela Firea şi Gabriel Mutu, dar şi pe reprezentanţii AUR, care au avut şi ei amendamente şi care au dorit discutarea punctuală a acestora. Social-democraţii au susţinut, punctual, un amendament prin care se propunea suplimentarea cu 1.461.000 mii lei a creditelor de angajament şi cu 1.461.000 mii lei a creditelor bugetare pentru modernizarea CET-urilor din Bucureşti prin alocarea sumelor menţionate către Electrocentrale Bucureşti SA. Gabriel Mutu a subliniat că acesta este un amendament foarte important pentru bucureşteni. ‘Şi nu cred că putem trece cu atâta uşurinţă peste o problemă pe care USR şi PNL aţi invocat-o în campania electorală. Nu credeţi că trebuie să aveţi decenţa să explicaţi bucureştenilor de ce votaţi ‘împotrivă’ sau nu ascultaţi un asemenea amendament? Credeţi că este normal că treceţi cu atâta uşurinţă peste o problematică care, dacă nu va fi rezolvată în perioada imediat următoare, va pune Bucureştiul în imposibilitatea de furniza agent termic?’, a susţinut Mutu. Şi Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a pledat pentru adoptarea amendamentului, care a fost respins în final de comisiile de administraţie. ‘Grupul senatorilor PSD a depus un amendament care se referă la o problemă care trenează de 30 de ani în Capitala României, şi anume cea a termoficării. În această iarnă aţi constat şi dumneavoastră cea mai mare criză din termoficare. (…) Nu putem fi de acord că votăm în bloc aproape 3.000 de amendamente, pentru că eu şi colegii mei considerăm că întreaga ţară trebuie să afle cum au votat punctual politicienii care au declarat că au intrat în politică pentru că nu au apă caldă. (…) Amendamentul concret este să facem noi treaba Guvernului şi să alocăm o sumă concretă pentru modernizarea CET-urilor din Capitală’, a declarat Gabriela Firea, care a propus schimbarea procedurii. Angelica Fădor a adăugat că procedura este una practicată în mod obişnuit la şedinţele Comisiilor de administraţie, propunerea acesteia privind votarea amendamentelor în bloc fiind votată de 23 de parlamentari şi respinsă de 19 senatori şi deputaţi. Deputatul USR Tudor Benga a susţinut că fostul edil al Capitalei este de vină pentru problemele pe care le au bucureştenii cu apa caldă şi căldura. Comisiile de administraţie au respins în final amendamentele depuse la bugetul MDLAP.