AcasăStiri generaleBuget2022 - Parlament/ Violeta Alexandru: Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL nu...

Buget2022 – Parlament/ Violeta Alexandru: Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL nu vor vota acest buget

Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL au anunţat că nu vor vota proiectul bugetului de stat pe anul viitor.

‘Nu a înţeles nimeni care sunt priorităţile (din bugetul pe anul 2022 – n.r.). Dacă nu îţi propui nimic în viaţă, dacă nu îţi propui nişte priorităţi, dacă nu explici clar – în primul an vom face următoarele 10 lucruri, dar le facem, în următorul vom face următoarele 20, dar le facem, nici nu faci nimic în viaţă. Le amesteci pe toate, dai impresia că te ocupi, dai impresia că tu faci treabă, dar în realitate te-ai aşezat pe funcţii şi te-ai apucat de tocat bani. Aşa arată lucrurile în acest moment. Guvernul stânga-dreapta, nici nu mai ştii, arată a guvernul stânga-împrejur, arată a guvernul care s-a mufat la bani publici şi care le spune românilor – staţi liniştiţi, vă mai dăm câte un leu colo-colo, o să ne votaţi. Nu este deloc aşa. Românii o să le spună tuturor celor care cred că aşa se face politică – nu, nu puteţi face pe spatele nostru ce vreţi cu banii publici. Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL nu vor vota acest buget’, a spus deputatul Violeta Alexandru în plenul comun al Parlamentului.

Ea a adăugat că nu a avut suficiente informaţii despre buget şi despre raportul de la Comisiile de buget-finanţe pe acest proiect.

‘M-am simţit ca pe vremea lui Ceauşescu, eram suficient de mare să îmi aduc aminte, când am auzit toate prezentările PSD, PNL, care ne spuneau: mai dăm 100 de lei, mai putem 10 aici, mai dăm 100 de lei colo. Acesta este discursul ceauşist care crede că românilor li se închide gura dacă li se mai pune un bănuţ acolo la salariu sau la alocaţii. (…) Nu este nicio prioritizare în acest buget, ba mai mult, culmea, nu am nimic cu serviciile secrete, nu m-a pasionat acest subiect, dar nu este normal ca bugetul SRI să fie mai mare decât bugetele unor ministere, la Cercetare, Inovare, la Externe’, a menţionat aceasta.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks