Bugetul local de cheltuieli al Sectorului 2 pe 2021 depăşeşte 1,1 miliarde de lei, din care peste 599,6 de milioane de lei pentru Aparatul de specialitate al primarului, prevede un proiect pus în dezbatere publică.
Conform acestuia, totalul cheltuielilor bugetului local se ridică la 1.177.451.000 de lei. Bugetul Aparatului de specialitate al primarului, exceptând transferurile către instituţiile publice sub autoritatea Consiliului Local Sector 2 (Administraţia Domeniului Public, Centrul Cultural ‘Mihai Eminescu’, Administraţia Pieţelor), se ridică la 427,7 de milioane de lei.
Pentru centre de vaccinare sunt prevăzuţi 18,5 milioane de lei, pentru dezvoltarea sistemului de locuinţe – 83 milioane de lei, din care 56 de milioane pentru reabilitare termică, la Salubritate – 160 de milioane de lei, la Transporturi – 63 de milioane de lei.
Bugetul de cheltuieli pentru Poliţia Locală este de 53 milioane de lei, pentru Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar – 245 de milioane de lei, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – 244,9 milioane de lei, Centrul Teritorial Veterinar – 4,9 milioane de lei, Direcţia Venituri Buget Local – 29,8 milioane de lei.
Veniturile pe 2021 se cifrează la 1.098.643.000 de lei.
Bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local se ridică la 212,7 milioane de lei la venituri, aceeaşi sumă fiind stipulată la cheltuieli.
La credite externe sunt prevăzuţi 168.941.000 de lei şi acest buget va fi cheltuit pentru dezvoltarea sistemului de locuinţe.
Bugetul general al Sectorului 2 stipulează la venituri 1.303.698.000 de lei şi la cheltuieli 1.382.506.000 de lei.