Bujduveanu: 642 de spaţii libere, igienizate şi scoase la licitaţie; transformăm patrimoniul Capitalei în portofoliu imobiliar activ

0
90

Un număr de 642 de spaţii libere din Capitală, totalizând 65.598 mp, vor fi igienizate, iar ulterior închiriate, pentru a aduce venituri suplimentare la buget, anunţă viceprimarul Stelian Bujduveanu.

‘Fără secrete. Patrimoniu la vedere: Fac publică lista spaţiilor libere din Bucureşti! Cel mai bine păzit secret al administraţiei Bucureştiului a fost, de departe, inventarul patrimoniului oraşului. Acea listă cu clădiri monument, spaţii comerciale, case, apartamente, garaje… Zeci de mii de metri pătraţi care se află în patrimoniul Bucureştiului. O ‘comoară’ care zace în paragină şi generează cheltuieli, dar mai ales o imagine degradantă pentru Capitală. Pun ordine în lucruri! Fără liste secrete, fără cheltuieli inutile, fără clădiri în paragină’, scrie viceprimarul liberal, pe Facebook.

Acesta reaminteşte că din luna martie, conform dispoziţiei primarului general, a preluat atribuţiile pentru administrarea patrimoniului oraşului. Bujduveanu adaugă că, alături de directorul Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI), Mihai Enăchescu, a început demersurile pentru inventarierea spaţiilor şi clădirilor, pentru scoaterea acestora ‘din paragină’, astfel încât să creeze venituri la buget.

‘65.598,26 mp – este suprafaţa totală a 642 de spaţii libere, aflate în patrimoniul Capitalei! Spaţii situate în zone centrale, dar lăsate în paragină! Spaţii neutilizate, dar care generează cheltuieli administrative enorme! Spaţii care provoacă o imagine degradantă pentru oraş. Lista spaţiilor a fost un secret bine păzit! De azi, aceste spaţii şi tot ce ţine de patrimoniul oraşului va fi la vedere. (…) Transformăm patrimoniul Capitalei în portofoliu imobiliar activ’, scrie viceprimarul.

Potrivit acestuia, spaţiile vor fi igienizate şi puse în siguranţă, se va realiza un minim de investiţii (văruit, reparat instalaţiile electrice şi sanitare), iar apoi vor fi închiriate.

‘Vom organiza licitaţii, transparent, pentru a închiria aceste spaţii. Am convingerea că industriile ospitalităţii şi cea a serviciilor vor şti să le valorifice. Bucureştiul va avea, astfel: venituri, nu cheltuieli; economie funcţională; estetică urbană, nu degradare şi paragină’, subliniază Bujduveanu.

Postarea conţine şi lista spaţiilor libere, fără a fi menţionate numerele poştale. Este o măsură suplimentară de protecţie împotriva vandalismului şi a ocupării abuzive a acestor spaţii, adaugă viceprimarul.

Sursa: AGERPRESS