Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a atras atenţia, vineri, că există riscul popririi conturilor Municipalităţii, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins un proiect de rectificare bugetară propus de primarul general, Nicuşor Dan.
‘În urmă cu câteva zile s-a publicat ordinul comun semnat de cei doi miniştri – al Dezvoltării şi al Finanţelor – şi dacă nu se plăteşte rata restantă la termoficare, ne putem trezi cu conturile Primăriei poprite. O poprire pe conturi va duce la o situaţie foarte dificilă şi cum vom explica noi bucureştenilor neplata salariilor şoferilor de la transportul public, neplata tuturor angajaţilor din sistemul public din Municipiul Bucureşti şi alte investiţii care pot să se blocheze?’, a punctat Bujduveanu, în şedinţa CGMB de vineri.
Proiectul de rectificare a bugetului Municipiului Bucureşti pe anul acesta nu a fost adoptat, fiind înregistrate 32 de abţineri, 3 voturi ‘împotrivă’ şi 15 ‘pentru’.
Potrivit preşedintelui PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, consilierii generali ai PNL au votat rectificarea propusă.
‘În contextul în care PMB riscă iarăşi să rămână cu conturile blocate din cauză că nu achită banii pentru termoficare şi ELCEN, unii consilieri generali au picat rectificarea bugetară propusă de către Primarul General. Când suma disponibilă în buget este mai mică decât valoarea ratei eşalonate, atunci ministerele Finanţelor şi Dezvoltării emit un ordin comun pentru a putea ulterior bloca conturile PMB. Şi ne aflăm tocmai în situaţia aceasta. Astfel, prin această rectificare, linia de buget dedicată termoficării ar fi fost suplimentată şi cele două ministere nu ar fi avut pretext să emită acel ordin comun. Şi ce să vezi, ordinul este deja în procedura de transparenţă, putând oricând fi publicat, deoarece PMB nu respectă calendarul de eşalonare agreat (…) PNL a votat rectificarea propusă’, a scris Ciprian Ciucu, vineri, pe Facebook.
El a subliniat că această rectificare ar trebui votată până pe 1 august, altfel Municipalitatea se poate trezi oricând cu conturile blocate.
‘Ce nu înţeleg este de ce în astfel de blocaje nu se ia o pauză, nu se aduc clarificări, nu se explică suficient şi nu se negociază. Mă întreb dacă toată lumea înţelege consecinţele votului propriu şi contextul în care funcţionează PMB. Ar fi trebuit ca deja domnul primar general să fi convocat o şedinţă de îndată şi să fi rezolvat situaţia. Sper să o facă măcar luni’, a adăugat Ciucu.