Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, în contextul planului de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare anunţat de liderii coaliţiei de guvernare, că salută intenţia de eficientizare a aparatul administrativ, menţionând că există o nevoie mare de forţă de muncă în mediul privat şi persoanele care ‘nu livrează pentru stat’ vor avea ‘alte oportunităţi în mediul privat’.
‘E cert că există o nevoie mare de forţă de muncă în mediul privat şi sunt persoane care, dacă nu livrează pentru stat, de fapt pentru cetăţenii pe care îi slujesc, sunt convins că vor avea alte oportunităţi în mediul privat. Eu salut această intenţie de a eficientiza aparatul administrativ. Am spus de la bun început – dacă ne gândim la cheltuielile statului român, cu siguranţă fiecare conducător de instituţie trebuie să-şi facă o analiză şi să vadă cine performează, cine nu performează, cine dă dovadă de competenţă profesională va fi binevenit să rămână, cine nu, repet, în mediul privat este o criză cumplită de locuri de muncă şi economia va fi recunoscătoare pentru acest impuls’, a afirmat Burduja, după şedinţa conducerii PNL, întrebat în privinţa măsurilor de reducere a cheltuielilor ministerului.
Legat de reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, Burduja a spus că se va face o analiză în perioada următoare.
‘O să facem toată această analiză în perioada imediat următoare. Nu ne temem să tăiem din cheltuieli, din contră, din experienţa mea, şi am făcut asta şi la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, atunci când vii cu propuneri de eficientizare, totul merge mai bine, aparatul merge mai bine, pentru că oamenii înţeleg că există totuşi o răspundere’, a adăugat ministrul Burduja.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, la rândul său, că ministerul va respecta legislaţia în vederea reducerii cheltuielilor.
‘Bineînţeles că, la fel ca toate celelalte ministere, vom respecta întru totul legislaţia ce urmează a fi adoptată în vederea reducerii cheltuielilor, fie că discutăm despre numărul persoanelor cu funcţie de conducere, fie că vom discuta despre reducerea numărului demnitarilor, de îndată ce va fi adoptat acest act normativ suntem pregătiţi cu fiecare scenariu posibil să intrăm în legalitate de a doua zi’, a precizat Fechet.
El a mai spus că nu crede că vor fi trimişi oameni acasă.
‘Nu sunt convins că vom trimite oameni acasă. De fapt, nu cred că acesta va fi rolul legislaţiei. În măsura în care se va diminua numărul de funcţii de conducere, eu sunt convins că ministerul se poate descurca foarte bine şi cu un număr mai mic de directori, spre exemplu, la fel cum ne-am descurcat foarte bine şi atunci când s-a redus la jumătate numărul consilierilor de la cabinetul fiecărui demnitar, la fel cum nu s-a întâmplat nimic atunci când am rămas doar cu cinci secretari de stat în loc de 7. Sunt optimist din acest punct de vedere că nu vom pune în pericol actul administrativ din cadrul ministerului’, a explicat ministrul Fechet.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a arătat că deciziile în această privinţă nu pot fi luate decât atunci când va fi adoptat cadrul normativ în acest sens.
‘Deciziile nu pot fi luate decât când vom avea cadrul foarte clar. (…) Efectele se vor vedea ulterior adoptării actului normativ, nu poţi să ai efectele înainte de cadru. Dar, să aşteptăm să vedem decizia politică formalizată în cadrul textelor legale şi, ulterior, sigur, fiecare minister, fiecare instituţie, fiecare autoritate publică va lua decizia conform acestui cadru’, a spus Gorghiu.
Întrebată dacă sunt cheltuieli la nivelul ministerului cu deplasările, consumabilele, care ar putea fi tăiate, ministrul Justiţiei a spus că va vedea în ce măsură se poate renunţa la anumite cheltuieli.
‘Nu pot să pun deloc carul înaintea boilor. Sunt tot felul de cheltuieli. Cheltuielile de deplasare să ştiţi că nu sunt toate inoportune, aşa cum sugeraţi. Sunt deplasări oficiale, sunt deplasări care îşi au rostul, sunt fireşti. Bruxelles este, de exemplu, o deplasare absolut obligatorie, se face în mod curent de către funcţionari din cadrul ministerului. Sunt cursuri de formare. Nu pot să vă răspund acum la aceeaşi întrebare despre cheltuieli asupra cărora nu se poate răspunde. Vom vedea în ce măsură se poate renunţa la anumite cheltuieli, în ce măsură anumite cheltuieli trebuie să rămână, în ce măsură anumite investiţii nu sunt necesare până la finalul anului, în ce măsură sunt necesare sau e necesară o resursă bugetară suplimentară pentru investiţii prioritare care trebuie finalizate anul acesta. Toate aceste lucruri le voi face cunoscute dumneavoastră şi publicului şi sistemul judiciar în momentul în care toate concluziile sunt trase şi pot să vă prezint ceva articulat. Nu vreau să vă prezint jumătăţi de informaţii care n-au suport şi întemeiere în spate’, a subliniat Alina Gorghiu.
Liderii PNL şi PSD, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, au anunţat, luni, că au ajuns la un acord în coaliţia de guvernare asupra unui plan pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului.