AcasăPoliticaBuşoi: Nicolae Ciucă, pregătit să fie un bun preşedinte

Buşoi: Nicolae Ciucă, pregătit să fie un bun preşedinte

Vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi, candidat pentru Camera Deputaţilor în judeţul Dolj, a declarat, vineri, că Nicolae Ciucă, candidatul PNL la Preşedinţia României, este singurul candidat prezidenţial „care are maturitatea, pregătirea, cinstea şi experienţa de viaţă a pentru a fi un bun preşedinte al României în această perioadă dificilă”, scrie Agerpres.

„Ne aflăm în faţa unui moment important pentru viitorul României: de la Revoluţie încoace niciodată situaţia geostrategică, politică, economică – europeană şi internaţională – nu a fost la fel de dificilă. După mai bine de 30 de ani de pace, prosperitate, creştere economică, punând foarte puţin deoparte criza economică din 2008-2010, dar altfel o perioadă fastă pentru Uniunea Europeană, ne aflăm într-o perioadă dificilă, cu un război la graniţele Europei, cu începutul poate al unui nou război rece economic, la nivel internaţional, şi vedem cu îngrijorare că în această zile a avut loc o reuniune a ţărilor care nu împărtăşesc pe de-a-ntregul valorile democratice pe care UE şi SUA le împărtăşesc . Şi atunci, cine va conduce România în următorii 5-10 ani este esenţial pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Vom face tot ce stă în puterile noastre să îi convingem pe români că Nicolae Ciucă este singurul candidat prezidenţial care are maturitatea, pregătirea, cinstea şi experienţa de viaţă pentru a fi un bun preşedinte al României în această perioadă dificilă”, a afirmat, Buşoi într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Dolj, cu prilejul începerii campaniei electorale pentru prezidenţiale.

La rândul său, preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, a declarat că prezidenţialele sunt alegeri foarte complicate, care îşi vor pune amprenta pe tot ce înseamnă parcursul european şi euroatlantic al României. Stoica i-a cerut premierului Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, să pună la dispoziţia CCR documentele pe care a spus că le deţine despre candidatul AUR, George Simion, prin care acestuia îi este interzis să intre în Republica Moldova şi în Ucraina.

„Marcăm începutul campaniei electorale pentru prezidenţiale cu nişte semne de întrebare în ceea ce priveşte poziţionarea domnului Ciolacu şi a colegilor domniei sale din PSD în ceea ce priveşte decizia CCR privind eliminarea doamnei Şoşoacă din competiţia pentru alegerile prezidenţiale. Bineînţeles, majoritari au fost reprezentanţii PSD şi UDMR din CCR. Avem un mare semn de întrebare legat de poziţia domnului Ciolacu în ceea ce priveşte candidatura dlui Simion. Într-un interviu dat în luna martie a.c., domnul Ciolacu spunea că i-au parvenit documente în ceea ce priveşte faptul că domnul Simion are interdicţie de a intra în Republica Moldova şi în Ucraina. Dar ce să vedem, că domnul Ciolacu, prim-ministrul României, care are aceste documente, nu le pune la dispoziţia CCR, astfel încât să se fi luată o decizie prin care lui Simion să îi fie îngrădit dreptul a candida. Credem că aceste documente importante ar trebui făcute publice”, a spus Ştefan Stoica.

Acesta a mai afirmat că se vehiculează informaţia că PSD doreşte ca în turul doi să se confrunte Ciolacu şi Simion, pe scenariul din 2000 când în turul al doilea au intrat Ion Iliescu şi Vadim Tudor. „Sperăm ca în teritoriu colegii noştri de la PSD să nu dea voturile AUR, pentru că ar fi un joc periculos, deşi noi ştim prea bine că cei de la PSD au acest lucru în ADN-ul lor, fiindcă astfel de lucruri s-au mai întâmplat în secţiile de votare”, a menţionat Ştefan Stoica.

Liderul PNL Dolj a mai afirmat că parlamentarii liberali au depus o iniţiativă prin care militarii cu acelaşi grad să aibă aceeaşi pensie.

„Ziua Armatei este şi un moment de comemorare, pentru că foarte mulţi români şi-au pierdut viaţa pentru a elibera teritoriul românesc, şi în 25 octombrie 1944 a fost bătălia de la Carei când ultimul petic românesc a fost eliberat. În această zi, atât preşedintele PNL, cât şi noi, parlamentarii liberali, am avut iniţiativa de a îndrepta o eroare pe care colega noastră, doamna Olguţa Vasilescu, a inserat-o în legislaţie când era ministrul Muncii, în sensul că sunt oameni din Armata Română care s-au pensionat în perioade diferite de timp având acelaşi grad, dar cu pensii diferite. Noi aveam această iniţiativă, însă se tergiversează în Parlament, iar toată această tergiversare este imputabilă colegilor de coaliţie, celor de la PSD. Sperăm ca în această zi de sărbătoare, domnul Ciolacu îi va pune la muncă pe colegii domniei sale din Parlament pentru a îndrepta această eroare”, a mai declarat deputatul Ştefan Stoica.

Articolul Buşoi: Nicolae Ciucă, pregătit să fie un bun preşedinte apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks