Iulian Frîncu, colecţionat de numismatică, deţine peste 3.000 de bancnote din aproape toate ţările lumii, unele dintre state dispărute, dar şi prima bancnotă care a fost emisă de Banca Naţională a României (BNR) în perioada Regelui Carol I.
Istoria lumii şi evoluţia economică se poate învăţa nu doar din cărţile de specialitate ci şi de pe bancnotele emise de-a lungul vremii de statele lumii. Pasiunea sa pentru numismatică l-a determinat pe colecţionarul din Buzău să strângă în aproape 10 ani, mii de bancnote, unele dintre ele foarte rare care au circulat atât în România cât şi în ţări de pe alte continente în afară de cel european. Una dintre cele mai importante bancnote pe care buzoianul le deţine este cea de 20 de lei, prima bancnotă emisă în România, în perioada anilor 1881 – 1914, în timpul Regelui Carol I.
‘Am în colecţie bancnote de 20 de lei, Doue Dieci Lei, de la 1881, emise în România. La acea dată România avea nevoie de bancnote pentru a scăpa de monede, de arginţi, aveam şi taler şi para şi creiţar. Atunci autorităţile s-au gândit să emită prima bancnotă. Am achiziţionat-o de la BNR. Echivala în modene de aur, mai erau bancnote şi de 5, de 10 lei. Puteai cumpăra în jur de 150 de grame de aur, bancnota echivala atunci, la acea dată cu francul francez, era foarte puternică’, a declarat, pentru AGERPRES, Iulian Frîncu.
O altă bancnotă deosebit de rară aflată în colecţia sa este dinarul din fosta Iugoslavie, tipărit în anul 1931, în timpul domniei Reginei Maria a României.
‘Deţin dinari din Serbia. România a avut un teritoriu care acum aparţine Serbiei. Acolo statul român a introdus bancnota noastră. Era recunoscută de sârbi, este vorba de dinari. Pe bancnotă era tipărit portretul Reginei Maria a României. Este o bancnotă foarte rară pentru că se găseşte cu dificultate în România, sunt ediţii limitate şi sunt foarte scumpe. O astfel de bancnotă se poate achiziţiona cu peste 1000 de euro. Mai am două bancnote de 3 lei din Republica Populară a României, sunt două emisiuni diferite de culoare, foarte scumpe. Au fost emise în perioada lui Gheorghe-Gheorghiu Dej pe care le am depozitate la banca de valori’, a mai precizat colecţionarul din Buzău.
Una dintre bancnotele cu o încărcătură istorică deosebită aflată în colecţia de numismatică este forintul unguresc, Egy forint, emis de Trezoreria Statelor Unite ale Americii pentru maghiarii care se aflau pe teritoriul Americii de Nord în perioada secolului XIX. Printre bancnotele rare deţinute în colecţia lui Iulian Frîncu se regăseşte şi bancnota de 1 Pound din Republica Biafra, un stat care a dispărut sau o bancnotă din Rhodezia.
‘Am bancnote din Biafra, Republic of Biafra, din anii ’60-’70. A fost un stat în Africa de o dimensiune mică, s-a aflat sub dominaţie britanică. Teritoriul se află acum în administrarea Nigeriei. Mai am guldeni, bancnote din Surinam, sub ocupaţie olandeză, până în Primul Război Mondial. Am bancnote foarte căutate din Rhodezia, este o ţară tot din Africa, aflată sub dominaţie britanică, ce a dispărut. Am trei bancnote de 1,5 şi 10 pound. Mai am bancnote interesante din insula Aruba. Moneda lor este mai puternică decât euro şi dolarul, undeva apropiată ca valoare de lira sterlină. Moneda lor se numeşte Florin, Au bancnote de până la 500 de florini’, a spus Iulian Frîncu.
Colecţia de numismatică reprezintă o adevărată carte de istorie. Printre bancnotele deosebit de valoroase mai pot fi găsite mărci germane de dinaintea căderii Zidului Berlinului. Cele mai valoroase bancnote din colecţie, păstrate în cutia de valori sunt cele din D’outre mer, colonie franceză şi din Nouméa.
‘Pentru mine, cea mai importantă bancnotă este cea din D’outre mer, o colonie aflată sub dominaţie franceză şi bancnotele din Nouméa, Noua Caledonie. Este important să avem un istoric al bancnotelor. Este vorba despre evoluţia societăţii şi a istoriei. Istoria economică poate fi învăţată şi prin intermediul colecţiilor de numismatică pentru că putem observa valoarea banilor, perioadele de creştere economică, inflaţie, devalorizarea banilor’, a mai precizat Iulian Frîncu.