Un bărbat din localitatea Blăjani, bănuit că şi-ar fi agresat sexual două nepoate minore, a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de viol, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.
Potrivit sursei citate, Poliţia a fost sesizaţi luni seară de către tatăl uneia dintre fete, cu privire la faptul că bărbatul de 37 de ani le-ar fi condus pe cele două minore la domiciliul său, sub pretextul oferirii de bunuri, unde ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra acestora.
‘În această dimineaţă, poliţiştii de la Secţia de Poliţie rurală Mărăcineni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au dispus pe bază de ordonanţă măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 37 de ani, din comuna Blăjani, bănuit că ar fi violat două minore în vârstă de 9, respectiv 11 ani. (…) În cauză au fost sesizaţi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, care au preluat minorele pentru activităţi din competenţă. Bărbatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de viol’, precizează reprezentanţii Poliţiei.