Aproximativ 400 de angajaţi ai companiei japoneze Yazaki România vor beneficia de câte 7 salarii compensatorii în urma disponibilizării anunţate ca urmare a închiderii punctului de lucru de la Buzău.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău a fost notificată cu privire la închiderea punctului de lucru, iar discuţiile purtate între sindicate, conducerea fabricii şi autorităţi au condus la stabilirea a trei variante de despăgubire.
‘Este vorba de o adresă pe care Yazaki România a înaintat-o AJOFM prin care ne notificau că 394 de persoane vor fi concediate colectiv, adică, mai pe scurt, întreaga fabrică va fi închisă la Buzău. Pe data de 8 septembrie firma oficial ne-au transmis un document prin care ne spun următoarele lucruri: data comunicării preavizului acordat persoanelor ce urmează a fi disponibilizate din cadrul Yazaki România, punct de lucru Buzău, este 25 septembrie. Sunt 20 de zile lucrătoare, cu preaviz. Cu alte cuvinte, pe data de 14 octombrie aceste persoane vor fi concediate. Vor fi concediate 381 de persoane din 394 existente, diferenţa este reprezentată de salariaţii din pază şi protecţie, asigurare condiţii tehnice. Conform protocolului semnat între sindicate şi conducere, persoanele care au fost nominalizate pentru a fi disponibilizate au trei variante la dispoziţie. Prima variantă, să ajungă în şomaj unde pot beneficia de 3 salarii despăgubire, a doua variantă este că dacă vor semna actul de concediere voluntară, adică prin acordul părţilor, dacă au sub 10 ani vechi în companie vor beneficia de 7 salarii, iar dacă au mai mult de 10 ani, dar nu există asemenea angajaţi, compensaţia va fi de 8 salarii’, a declarat pentru AGERPRES, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.
Potrivit AJOFM, majoritatea angajaţilor fabricii au optat pentru a varianta de a beneficia de 7 salarii compensatorii în baza desfacerii voluntare a contractelor de muncă.
‘La ora actuală, numai 5 persoane din cele 381 de persoane au optat pentru şomaj, pentru a intra într-o formă de protecţie socială indemnizată care înseamnă ajutor de şomaj. Majoritatea persoanelor au optat pentru a primi cele 7 salarii compensatorii, în baza concedierii voluntare. Motivul pentru care au închis fabrica este unul economic. Închiderea de la Buzău este totală. Unul dintre principalii beneficiari a trecut într-un ritm alert la producţia de automobile electrice, dar înseamnă alt tip de cablaj şi în condiţiile astea au rămas fără comenzi’, a mai declarat Ionel Tociu.
Compania japoneză care produce cablaje şi alte componente auto a deschis punctul de lucru la Buzău în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate.