Bărbatul în vârstă de 67 de ani dat dispărut duminică, la scurt timp după ce ar fi făcut un popas cu animalele pe o păşune, a fost găsit teafăr la o distanţă de aproximativ 3 kilometri de locul unde a fost văzut ultima dată, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
Potrivit sursei citate, autorităţile au fost sesizate cu privire la faptul că Dobre Ionel, în vârstă de 67 de ani, din Topliceni, nu a revenit la stâna la care lucra, în localitatea Homeşti, din Grebănu. Bărbatul plecase împreună cu proprietarul stânei pentru a duce oile la păşune, dar, după aproximativ un kilometru parcurs, s-ar fi oprit să se odihnească şi din acel moment nu a mai fost de găsit. Pe lângă jandarmi, pompieri, localnici voluntari, în sprijin pentru găsirea bărbatului au intervenit pasionaţi de off-road, având în vedere zona greu accesibilă.
În urma căutărilor susţinute, bărbatul a fost găsit fără a prezenta semne de violenţă, necesitând însă asistenţă medicală având în vedere problemele medicale cronice de care suferea.
‘Persoana a fost găsită la aproximativ 3 kilometri de locul în care a fost văzută ultima dată. Aceasta nu a suferit vătămări şi nu au rezultat indicii să fi fost victima vreunei infracţiuni, însă, având în vedere vârsta înaintată şi problemele de natură medicală, urmează a fi preluată de ambulanţă în scopul evaluării de specialitate’, a transmis IPJ Buzău.